Colegiul Economic, pe podium la teatru francofon

Colegiul Economic, pe podium la teatru francofon
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Trupa ”Fanado” de la Colegiul Economic, coordonată de profesoarele Camelia Mitache şi Mariana Turlacu, a participat la Festivalul Naţional de Teatru Francofon „Franthousiasme” din Dej, alături de alte 22 de trupe, din 27 de oraşe. Elevii de la Colegiul Economic au mizat pe o piesa originală, scrisă de eleva Oana Lorelei Lungu, în traducerea celor două doamne coordonatoare, intitulată „Il etait une fois… les Arts”, al cărei fir dramatic se ţese în jurul artelor - Muzica (Constantin Paul), Teatrul (Solomon Dragoş), Literatura (Bodea Matei), Dansul (Datcu Andreea), Sculptura (Roşu Ana Maria), Pictura (Artem Andreea), Filmul (David Alisa), înrobite în zilele noastre de superficial, kitsch şi dezumanizare. Sub bagheta unui magician malefic, interpretat de Oana Lorelei Lungu, artele intră într-un joc al limitelor conştiinţei umane.

Membrii trupei Fanado au reuşit să urce pe podium, obţinând premiul al III-lea şi trei menţiuni pentru interpretare, două feminine, pentru Oana Lorelei Lungu şi Ana Maria Roşu, şi una masculină, pentru Paul Lucian Constantin. Acest rezultat s-a datorat bineînţeles muncii tuturor membrilor echipei din care au mai făcut parte Andrian Mihaela - cea care a realizat un machiaj deosebit pentru toate personajele, Gherghe Rodica, Mereuţă Matei, Munteanu Miruna, Brebeanu Adrian, Buruiană Bogdan, Frunză Daniela, Ştefănescu Radu, Voicu Alexandra şi Angheluţă Antonio.

Citit 2128 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Aprilie 2014 17:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.