Bătălie aprigă pentru un POST în învăţământ la CONCURSUL DE TITULARIZARE

Bătălie aprigă pentru un POST în învăţământ la CONCURSUL DE TITULARIZARE
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* La Galaţi sunt cu 84 de posturi mai puţine decât anul trecut * Cele mai vitregite discipline sunt biologia, geografia, istoria şi filosofia, unde nu există niciun post titularizabil * La română, concurenţa este de 30 pe loc, iar la religie de 32 pe loc


Deşi salariile sunt mici în învăţământ, şansele de angajare în acest domeniu se împuţinează de la an la an. Dacă anul trecut judeţul Galaţi avea 234 de catedre cu valabilitate de minim 4 ani, anul acesta numărul lor a scăzut la 150, deci au dispărut o treime din şansele de angajare.

Mai mult decât atât, sunt discipline unde candidaţii nu au niciun post liber pentru titularizare, fie el şi în cel mai îndepărtat cătun. La geografie, istorie, biologie şi filozofie, cadrele didactice înscrise în concurs speră să obţină măcar o catedră pe o perioadă de un an, dintre cele 300 care sunt libere anul acesta. La aceste discipline, concurenţa este destul de mare, chiar dacă le asigură candidaţilor siguranţa unei pâini doar pentru un an. De exemplu, la biologie s-au înscris 33 de candidaţi, la istorie 43, iar la geografie - 28.

Peste 30 pe loc, la religie şi română

Printre cei mai nenorocoşi profesori se numără anul acesta cei care predau limba română, unde s-au înscris 92 de candidaţi pentru doar trei posturi, şi acelea în nordul judeţului, la Buciumeni, Smulţi şi Nicoreşti. Nici la religie situaţia nu este mai roz: s-au înscris 32 de cadre didactice pentru un singur post, e drept, în oraş, la Liceul „E. Racoviţă”.

Nu mai puţin de 95 de profesori de sport vor alerga după cele cinci posturi titularizabile în tot judeţul (unul în oraş, la Tg. Bujor). Concurenţă destul de mare se mai înregistrează la engleză, unde s-au înscris 63 de persoane pe numai 7 posturi (unul în Tecuci), şi la franceză, unde sunt 20 pe un singur post de franceză curat şi două de franceză-engleză. La chimie sunt 15 înscrişi pe un singur loc, iar la fizică - 12, pe două locuri.

Educatoarele, învăţătoarele şi profesorii de matematică, norocoşi

Ca şi în anii anteriori, cei mai norocoşi sunt profesorii de matematică, învăţătoarele şi educatoarele. Respectivele cadrele didactice se bucură şi de faptul că au locuri disponibile chiar şi în oraş. Sunt 67 de învăţătoare înscrise pe 41 de posturi, dintre care şase sunt în oraş (cinci la Şcoala nr. 18 şi unul la Şcoala Nr. 20). Trebuie să recunoaştem că, spre deosebire de alţi ani, când învăţătoarele, datorită înfiinţării claselor pregătitoare au avut foarte multe şanse să se titularizeze în urban, acum astfel de situaţii vor fi mai rare.

Şi educatoarele stau destul de bine, fiind 58 de candidate pe 25 de posturi, dintre care 14 sunt în mediul urban (cinci în Galaţi şi 9 în Tecuci).

Mai relaxaţi sunt şi profesorii de matematică, disciplină la care s-au înscris 66 de candidaţi pe 18 posturi, doar unul fiind în urban, la Tecuci.

Un singur centru de examen

Deşi, conform Legii Educaţiei, unităţile de învăţământ pot solicita să organizeze pe cont propriu concursul de ocupare a posturilor didactice, anul acesta toate au optat pentru organizarea concursului de titularizare în mod centralizat. De la ISJ am aflat că va fi un singur centru de examen, la Liceul Tehnologic de Marină, cu posibilitatea să fie folosite şi câteva săli de clasă pentru examen la Şcoala Nr. 24.

Examenul va avea loc pe 21 iulie. Rezultatele se vor afişa pe 25 iulie, iar contestaţiile se vor depune pe 25 şi 26 iulie. Notele finale vor fi făcute publice pe 30 iulie.

 

Citeşte şi despre pretransferul cadrelor didactice

 

Citit 3428 ori Ultima modificare Marți, 03 Iunie 2014 18:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.