Liceul de Arte are talente. Nouă PREMII I la Miniatura romantică

Liceul de Arte are talente. Nouă PREMII I la Miniatura romantică
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

* Au fost peste 100 de participanţi, din opt oraşe


Nouă elevi ai Liceului de Artă "Dimitrie Cuclin" au obţinut premii I la Concursul Naţional de Interpretare "Miniatura romantică", desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute la Galaţi. Performanţa nu este deloc de neglijat, mai ales că au participat peste 100 de concurenţi din opt oraşe: Bucureşti, Iaşi, Bacău, Piatra Neamţ, Brăila, Tulcea şi Focşani. Competiţia s-a desfăşurat pe patru secţiuni: canto, pian, instrumente cu corzi şi instrumente de suflat.

Din faşă s-a dovedit că are voce

Marian Gabriel Cucoş este în clasa a IX-a şi a obţinut premiul I la secţiunea canto, fiind pregătit de profesoara Rodica Koler. Deşi a venit la Liceul de Arte abia din clasa a IX-a, a reuşit să recupereze foarte repede decalajul, fiind deja abonat la premiul I. Pe lângă  distincţia de la "Miniatura romantică", Gabriel a reuşit să impresioneze şi la Iaşi, unde a primit tot premiul I.

"Talentul mi l-au descoperit vecinii de pe vremea când eram în faşă. Plângeam foarte tare şi tot veneau la uşa mamei să se intereseze ce se întâmplă. Sfârşeau prin a o sfătui să mă ajute să ajung cântăreţ de operă. Cred că am făcut bine să am încredere în ei", spune tânărul, care pe lângă faptul că e muncitor şi talentat, este înalt şi frumos şi mai are şi simţul umorului. Dac-o ţine tot aşa, se vor bate teatrele de operă pe el.

Tot de la liceu, premiul I la contrabas a fost câştigat de Adrian Flutur, care e deja în clasa a XII-a şi se gândeşte să devină student al Conservatorului din Iaşi. Cântă la vioară de la şase ani, apoi în clasa a V-a a trecut la contrabas, instrument cu care a reuşit să câştige premii şi menţiuni la olimpiadele naţionale şi alte concursuri.

Cel mai bun la instrumente de suflat

Andrei Drăguşan, deşi este abia în clasa a VI-a, s-a dovedit a fi cel mai bun din toată secţiunea instrumentelor de suflat, calificându-se în finală. Este mândru că a a obţinut primul său premiu de când a început să cânte la fagot, iar meritul îi aparţine atât lui, pentru că a muncit ore în şir, dar şi profesorului Ilie Ranghilof.

Tot la instrumente de suflat s-a urcat pe cea mai înaltă treaptă şi Iolanda Budescu, de la clasa de flaut a profesorului Octavian Grigoraş.

Vioara - "regina instrumentelor"

Cristian Duminică este un băieţel cât o gămălie, care la clasa I are deja două premii I la concursuri naţionale. El este pregătit de profesoara Manuela Călăraşi. Când vine vorba de muzică, sufletul său se face mare, mare: "Îmi place vioara. E cea mai frumoasă, e regina instrumentelor", spune el, hotărât.

Cei patru pianişti de premiul I

Galaţiul a mai primit şi patru premii I la pian, toţi laureaţii fiind de la clasele profesoarei Gabriela Gogoncea. "Eu iau numai premiul I. Nu vreau să ştiu ce este premiul II", spune un alt noduleţ de clasa a II-a, Rebeca Răducanu, care a ocupat locul I la Sibiu, Buzău şi la "George Enescu" de la Bucureşti.

Vlad Ciocoiu, şi el aflat la al patrulea premiu I anul acesta, spune că îi place la nebunie pianul, pentru că "îl reprezintă": "E schimbător ca şi mine: uneori e vesel, uneori e trist".

Anemona Caranfil este şi ea tot în clasa a II-a, dar cântă la pian de mică, de la trei ani. Lucrul acesta se vede, pentru că s-a întors cu premii I de la toate concursurile la care a participat anul acesta, la fel ca şi prietena ei, Andra Iordan.

Citit 3918 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Mai 2015 14:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.