Ordonanţa privind recunoaşterea diplomelor absolvenţilor unor forme de studii neautorizate, aprobată

Ordonanţa privind recunoaşterea diplomelor absolvenţilor unor forme de studii neautorizate, aprobată
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Guvernul a aprobat, miercuri, Ordonanţa privind dreptul absolvenţilor de a beneficia de acte de studii recunoscute la finalizarea unor studii neautorizate, actul normativ prevăzând şi sancţiuni viitoare pentru instituţiile de învăţământ care şcolarizează fără autorizare, relatează MEDIAFAX.

Astfel, au dreptul de a beneficia de acte de studii, recunoscute de către stat, care atestă finalizarea studiilor, absolvenţii înmatriculaţi anterior începerii anului universitar 2011-2012, care au promovat examene de finalizare a studiilor dintre cele prevăzute în Legea educaţiei naţionale 1/2011, la instituţii de învăţământ superior acreditate şi care au fost înmatriculaţi, după caz: la programe de studii organizate la forme de învăţământ şi/sau în spaţii neautorizate; la programe de studii organizate în limba de predare neautorizată; peste capacitatea maximă de şcolarizare aprobată; la programe de studii aflate în curs de autorizare, la data înmatriculării; la programe autorizate/ acreditate, cu nerespectarea condiţiilor de înmatriculare sau mobilitate.

De asemenea, sunt recunoscute şi diplomele absolvenţilor înmatriculaţi la programe de studii autorizate sau acreditate organizate la formă de învăţământ ID şi care au parcurs, cu aprobare, doi ani de studii într-un singur an.

MECS aprobă, în termen de 30 de zile de la solicitarea instituţiei de învăţământ superior acreditate, numărul de formulare tipizate necesare pentru absolvenţii care se încadrează în criteriile prevăzute de ordonanţa aprobată miercuri.

Potrivit actului normativ, instituţiile de învăţământ superior care înmatriculează studenţi peste capacitatea maximă de scolarizare aprobată sunt sancţionate cu o amendă egală cu de 10 ori valoarea taxelor de şcolarizare încasate, pentru numărul de studenţi înmatriculaţi peste capacitatea de şcolarizare aprobată pentru respectivul program de studii.

Aceleaşi sancţiuni sunt prevăzute pentru instituţiile de învăţământ superior care au şcolarizat la un program de studii organizat ca neautorizat, conform MEDIAFAX.

Citit 2191 ori Ultima modificare Joi, 27 August 2015 11:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.