Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) din Galaţi a împlinit zece ani de când reprezintă cu succes intereselor elevilor din comunitatea locală. Cei care sunt un pilon de încredere pentru şcolarii din judeţ au marcat acest eveniment în cadrul unei Gale aniversare, la care au participat elevi, foşti membri ai CJE Galaţi şi reprezentanţi ai învăţământului preuniversitar.
Reprezentanţii elevilor în mandatul 2015-2016 spun că structura din care fac parte se poate mândri cu numeroase acţiuni locale, judeţene şi interregionale, organizate de membrii CJE Galaţi, cu scopul de a-i implica pe elevi în proiecte de educaţie non-formală şi activităţi extra-curriculare. Totodată, aceştia şi-au arătat recunoştinţa faţă de predecesori, cât şi faţă de cadrele didactice care i-au sprijinit de-a lungul timpului.
"Elevii sunt încântaţi de această experienţă, atât cei din echipa de organizare, care au promis că vor mai realiza proiecte de o asemenea anvergură, cât şi participanţii, care au fost entuziasmaţi şi au spus că vor participa la proiecte marca CJE", transmite Biroul executiv al CJE Galaţi.
Premii pentru membrii activi
La Gala aniversară, elevii au prezentat un program artistic, alcătuit din momente de dans, muzică, magie şi le-au decernat premii membrilor care au avut un impact puternic în cadrul CJE. Astfel, premiul „Cel mai activ mandat” i s-a acordat elevului Alin Grădinaru, care a realizat 43 de activităţi, premiul „Cea mai bună activitate” i-a revenit Marlenei Panait, pentru organizarea Adunării Generale a Consiliului Naţional al Elevilor la Galaţi, premiul „Cel mai activ departament” i-a fost acordat elevului Nicolas Iosup, pentru coordonarea departamentului Avocatul Elevilor, iar „Premiul de popularitate” a fost câştigat de Andreea Tănăsescu, în urma votării de către membrii din actualul mandat. Premianţii sunt atât din mandatul 2014-1015, cât şi din cel anterior.
La eveniment au mai participat reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, insp. Laura Onose, şi coordonatorul CJE, prof. Monalissa Nica.