ABSURD! Primar AMENDAT pentru că a vrut BINELE ELEVILOR din comuna pe care o administrează

ABSURD! Primar AMENDAT pentru că a vrut BINELE ELEVILOR din comuna pe care o administrează
Evaluaţi acest articol
(28 voturi)

* Culmea e că o asemenea absurditate este susţinută de legislaţia în vigoare


Situaţie absurdă, apărută pe fondul unui vid legislativ, la Valea Mărului. Deşi primarul Virgil Doca (foto) are bunăvoinţă să-i transporte gratuit pe cei 60 de liceeni ai comunei care fac zilnic naveta la Tecuci, se află în situaţia de a fi legat la mâini, deoarece legile îi interzic acest lucru. Deşi a obţinut pentru microbuzul şcolar o licenţă în cont propriu, primarul a fost amendat şi i s-au confiscat plăcuţele şi certificatul de înmatriculare ale microbuzului, de către Inspectoratul de Stat pentru Controlul Traficului Rutier (ISCTR), pe motiv că legea interzice transportul elevilor în baza unei asemenea licenţe, primăria având dreptul să facă astfel de curse numai cu propriii angajaţi, nu şi cu elevii. Singura posibilitate legală de transport pentru aceşti elevi este cu bani! Legea permite decontarea în limita a numai opt călătorii pe lună, nu 20 câte ar face elevii care trebuie să meargă zilnic la şcoală, renunţând la varianta cazării în Tecuci, tocmai din lipsa resurselor financiare.

"Fac plângere penală pentru abuz!"

Primarul Virgil Doca ne-a declarat că, anul trecut, în august, în baza unei solicitări făcute la Ministerul Dezvoltării, a primit un microbuz pentru cei 60 de elevi din comună, care fac zilnic naveta la liceele din Tecuci. Intenţiile sale au fost cât se poate bune, întrucât urma să-i scutească pe părinţi de nişte cheltuieli pe care aceştia nu şi le permit, asigurând astfel posibilitatea ca tinerii din comună să-şi continue studiile. Primarul s-a trezit, însă, supus unor şicane incredibile, tocmai pentru că legislaţia de la noi din ţară nu oferă cadru legal ca elevii să fie transportaţi cu microbuzul şcolar în afara comunei.

"Întâi am făcut un contract de comodat cu şcoala, pentru că Primăria n-avea licenţă de transport în cont propriu. N-a fost bine. Am angajat şofer la primărie, am obţinut licenţa respectivă. Tot n-a fost bine. În baza unei reclamaţii făcute de o firmă de maxi-taxi, care avea interes să ia bani de la elevi, m-am trezit cu un control de la ISCTR, care mi-a confiscat tăbliţele şi certificatul de înmatriculare. Le-am arătat nişte recomandări de la Ministerul Transporturilor şi Ministerul Educaţiei, care spuneau că se poate efectua transportul elevilor şi între localităţi şi mi-au dat actele şi tăbliţele înapoi. Câteva zile mai târziu, mi le-au confiscat iar şi au amendat Primăria cu 9.000 de lei. Am contestat decizia ISCTR în contencios. Şi mă gândesc să fac şi plângere penală pentru abuz.  Nu mi se pare normal să nu pot să rezolv situaţia acestor elevi, care vor abandona şcoala unul câte unul, dacă vor fi puşi să plătească transportul. Deja zece dintre cei 60 de tineri au renunţat să mai meargă la şcoală. Naveta cu maxi-taxi costă în jur de 300 de lei pe lună, din care abia un sfert se decontează", spune supărat primarul Virgil Doca.

Acesta susţine că sunt 3.000 de licenţe în cont propriu eliberate pentru microbuzele şcolare în toată ţara de către Autoritatea Rutieră Română şi nu înţelege de ce se mai dau asemenea acte, dacă, din punct de vedere legal, microbuzele n-au voie să transporte elevi.

"Mi s-a spus că există Hotărârea de Guvern 69/2012, prin care se stipulează că în baza licenţei în cont propriu am voie să-i transport gratuit pe angajaţii primăriei, nu şi pe elevi. Ceea  ce este absurd! Numai la noi, în România, un minister îţi pune la dispoziţie microbuze şcolare pentru transportul gratuit al elevilor, iar alt minister îţi îngrădeşte acest drept prin legi făcute aiurea", spune Virgil Doca.

"S-a respectat legislaţia în vigoare"

Am discutat, pentru a ne lămuri, cu şefa agenţiei din Galaţi a Autorităţii Rutiere Române (ARR), Torina Bumbaru. Aceasta ne-a explicat că ISCTR a aplicat legea şi că, pe baza licenţei în cont propriu acordată de instituţia pe care o conduce, transportul elevilor se poate face doar în interiorul comunei, de la domiciliul copiilor la şcoală, nu şi între localităţi. Între localităţi, elevii trebuie să plătească. "Poate situaţia pare nelalocul ei, dar aceasta e legea şi ea trebuie aplicată, fie că ne place sau nu. Nu avem atribuţii în a critica legi, doar în a le aplica", ne-a declarat Torina Bumbaru. Aceasta susţine că primarul nemulţumit de aceste prerogative se poate adresa parlamentarilor pentru a schimba sau a completa legislaţia.

La rândul său, Virgil Doca susţine că a vorbit deja cu parlamentarii de Galaţi pe care-i cunoaşte, pentru a se rezolva problema. Până atunci, însă, nişte familii sărace îşi vor smulge şi ultimul ban de la gură pentru a plăti transportul copiilor la şcoală, în condiţiile în care ar fi putut beneficia de gratuitate. Dacă nu va fi găsită  o soluţie, cu siguranţă numărul celor care vor abandona liceul va creşte în următoarea perioadă. Până atunci, avem în faţă un nou exemplu în care statul doar se face că oferă facilităţi şi şanse egale pentru elevii din mediul rural.

Citit 13051 ori Ultima modificare Marți, 23 Februarie 2016 20:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.