CATEDRA | Expoziţie de pictură a elevilor de la Palatul Copiilor

CATEDRA | Expoziţie de pictură a elevilor de la Palatul Copiilor
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Copiii cercului de pictură de la Palatul Elevilor şi Copiilor îi invită pe iubitorii de frumos la o plimbare imaginară prin Galaţiul de altădată, prin intermediul lucrărilor plastice realizate după fotografiile vechi şi cărţile poştale ilustrate, ce au păstrat spiritul spaţiului urbei de la Dunăre la sfârşitul secolului al IX-lea, începutul secolului al XX-lea. Prin intermediul imaginilor, copiii s-au întors în timp, au descoperit arta, arhitectura, cultura locală, aerul de poveste al oraşului port, al oamenilor surprinşi pe străzile arse de soare. Ei au interpretat în stilul personal, aflat în formare, perspectiva fotografică. Experienţa implicării în viaţa comunităţii prin reconstituirea vechiului Galaţi, redefineşte şi consolidează celor implicaţi, valorile istorice, artistice, morale.

Expoziţia va putea fi văzută la Biblioteca "V. A. Urechia" Galaţi, în cadrul Festivalului Internaţional al Cărţii „AXIS LIBRI”, ediţia a IX-a. De asemenea, lucrările de pictură şi grafică realizate de elevi au putut fi admirate şi în cadrul evenimentului "La pas prin Galaţiul de altădată", organizat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Galaţi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Galaţi.

La expoziţie vor fi lucrări semnate de talentaţii elevi Octavian Nistor - 9 ani; Andreea Roxana Popa - 12 ani; Georgian Matei - 12 ani; Valentin Cocâi  - 12 ani; Eliana Irina Toma 16 ani; Elena Stoian - 16 ani; Gabriela Leu - 17 ani.

Citit 1999 ori Ultima modificare Luni, 12 Iunie 2017 11:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.