George Marinescu

George Marinescu

PSD nu este de acord cu „privatizarea pădurilor”

Vineri, 13 Ianuarie 2023 18:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Liderul judeţean al PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat, vineri, că partidul pe care-l reprezintă ”nu este de acord sub nicio formă cu privatizarea pădurilor statului şi transformarea Romsilva într-o societate comercială”.El a transmis că acest lucru nu se va întâmpla cât timp PSD se află la guvernare, indiferent de forma în care va fi rezolvat jalonul din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) stabilit de cei din USR şi PNL. Potrivit senatorului sucev ...

Protest al USR la Cotroceni și la Ministerul de Interne

Vineri, 13 Ianuarie 2023 21:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
USR solicită demisia lui Lucian Bode din funcția de ministru al Afacerilor Interne, după ce Comisia de etică a Universității Babeș – Bolyai din Cluj a decis că teza de doctorat a acestuia este „profund viciată”. Reprezentanții USR au protestat la Ministerul Afacerilor Interne și la Palatul Cotroceni cu bannere cu mesajele „Șeful polițiștilor e hoț. Bode, demisia!” și „Iohannis, președintele plagiatorilor Ciucă, Bode, Cîmpeanu”.„Au trecut două zile de la verdi ...

Trei spitale din județul Galați ajung pe harta fondurilor din PNRR

Vineri, 13 Ianuarie 2023 16:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministerul Sănătăţii a anunţat că peste 500 milioane de lei din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) vor fi alocate pentru modernizarea şi dotarea a 55 de ambulatorii de specialitate din România. Printre obiectivele aprobate pentru finanţare se află și trei unități sanitare din județul Galați, fiind vorba despre dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești din cadrul ambulatoriului integrat de specialitate al Spitalului Clinic Județean de Urgență ...

Trei proiecte finanțate prin Fondul Local al PNRR

Vineri, 13 Ianuarie 2023 15:20 | Publicat în Bani Europeni
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a aprobat în această săptămână alte trei proiecte județene cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare totală de peste 4,5 milioane de lei. Astfel, la Buciumeni se are în vedere instalarea unui sistem de monitorizare și supraveghere video a spațiului public, în Matca se va dezvolta sistemul de management local prin implementarea de infrastructuri inteligente, în vreme c ...

Material antiderapant pe 18 drumuri județene

Vineri, 13 Ianuarie 2023 11:40 | Publicat în EVENIMENT
De la Consiliul Județean (CJ) Galați am aflat că, în noaptea de miercuri spre joi, 11-12 ianuarie, s-a intervenit cu material antiderapant pe 18 drumuri județene. Conform reprezentanților instituției, având în vedere condițiile dificile de trafic, cauzate de precipitațiile depuse pe carosabil sub formă de polei, utilajele au continuat să acționeze și în cursul zilei de joi, pe aceleași drumuri din județ. Arterele de circulație pe care au intervenit sărărițele sunt: DJ 240, ...

Maternitate nouă, cu 10 nivele, la Arad

Joi, 12 Ianuarie 2023 21:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Construirea unei noi maternităţi în Arad va costa 98,5 de milioane de euro, iar 95% din bugetul necesar proiectului va fi asigurat prin PNRR, a anunţat preşedintele CJ, Iustin Cionca.Acesta este cel mai mare proiect al Aradului în domeniul sănătăţii publice - Complexul Matern-Pediatrie, care va fi construit de Consiliul Judeţean. Iustin Cionca a precizat că viitorul spital va îngloba toate specializările pentru copii.Proiectul presupune realizarea unei construcţii pe 10 nivele: d ...

Noi funcționalități ale aplicației „Amiabila”

Joi, 12 Ianuarie 2023 18:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Peste 70.000 de conturi au fost create în aplicaţia "Amiabila", de la momentul lansării, în octombrie 2022, cu o medie zilnică ce depăşeşte 300 de noi conturi, informează Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), într-un comunicat de presă transmis, joi, Agerpres. Totodată, în perioada analizată, peste 6.600 de persoane implicate în accidente au încheiat constatarea amiabilă în format electronic.Potrivit BAAR, principala noutate din aplicaţia "Amiabila", vala ...

USR cere eliminarea birocrației pentru ajutoarele la energie

Joi, 12 Ianuarie 2023 19:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR, Cristian Ghinea, cere coaliţiei de guvernare să elimine "birocraţia inutilă" din mecanismul de acordare a ajutoarelor pentru energie din fonduri europene."În 30 de ani de guvernare, cele două partide (PSD și PNL - n.r.) s-au ferit de transparenţă, au lăsat România în Evul Mediu. Acum, cei mai vulnerabili sunt lăsaţi fără ajutor până în martie şi sunt puşi pe drumuri pentru a-l obţine. Ce vedem astăzi este un acces m ...

La ordinea zilei, discuții despre protocolul coaliției de guvernare

Joi, 12 Ianuarie 2023 17:35 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat joi, despre negocierea portofoliilor la rotaţia premierilor din luna mai, că partidele din coaliţie au semnat un acord în urmă cu un an şi ceva şi de acolo se pleacă, dar dacă se va considera de toate părţile semnatare ale acelui protocol că poate fi îmbunătăţit, pentru buna funcţionare a Guvernului, acest lucru va fi făcut, relatează News.ro. "Avem un acord semnat în urmă cu un an şi ceva (…) De acolo se pleac ...

Proceduri de achiziție la CJ, cu finanțare prin PNRR

Joi, 12 Ianuarie 2023 13:00 | Publicat în Bani Europeni
Miercuri, Consiliul Județean (CJ) Galați a organizat conferința de lansare a patru proiecte finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Este vorba despre renovările ce vor avea loc la Biblioteca ”V.A. Urechia”, Unitatea Medico-Socială (UMS) Găneşti și imobilele aparținând CJ din strada Eroilor nr. 13A și nr. 16, în valoare totală de 26.329.889 lei.“Peste 120 de pacienți cu boli psihice grave sunt internați la UMS de la Gănești. Pentru ei, î ...
Pagina 132 din 512