43 de urși din județul Mureș vor fi „recoltați”

Joi, 12 Septembrie 2024 18:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Prefectul judeţului Mureş, Ciprian Dobre, a anunţat, joi, că 43 de urşi care provoacă pagube şi ameninţă viaţa locuitorilor urmează să fie recoltaţi în acest an, pentru 25 dintre aceştia fiind emise deja autorizaţiile de mediu, mai ales că numărul acestor animale este de trei ori mai mare faţă de ceea ce suportă habitatul. "43 de urşi care provoacă pagube şi ameninţă viaţa mureşenilor vor fi recoltaţi anul acesta în judeţul Mureş. Pentru 25 dintre aceştia, au fo ...

Care sunt condițiile de atestare ca vânător

Luni, 10 Iunie 2024 14:00 | Publicat în SOCIETATE
Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România (AGVPS) face cunoscute procedurile prin care se poate obține calitatea oficială de vânător. Astfel, pe lângă studiul individual, este necesară parcurgerea unei forme de practică de cel puțin șase luni pe lângă o grupă de vânători, urmate de un examen de atestare. Pentru înscrierea în vederea stagiaturii, conform Ordinului 539/2009 modificat, candidatul va depune, anexat cererii de înscriere, la o asocia ...
Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AGVPS) din România atrage atenția vânătorilor despre importanța de a se asigura individual sau, după caz, colectiv, împotriva accidentelor inerente acestei îndeletniciri. Vânătorii se pot asigura atât împotriva consecințelor unor accidente care i-ar viza personal, dar și împotriva unor nedorite accidente pe care ei le-ar putea provoca colegilor lor în cadrul partidelor de vânătoare. AGVPS amintește că vânătoarea, ...

Au plecat la vânătoare şi au ajuns în arest

Miercuri, 13 Martie 2024 14:22 | Publicat în Regional
Patru bărbați din județul Galați sunt cercetați penal pentru comiterea unor infracțiuni în timpul unei partide de vânătoare. Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Galați au demarat cercetările pentru uz de armă fără drept, braconaj cinegetic, transportul vânatului în condiții de braconaj, abuz în serviciu și fals intelectual și au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de patru bărbați. În urma anchetei, oamenii legii au ...

Militari cercetați pentru braconaj cinegetic

Joi, 07 Martie 2024 15:11 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Mai multe persoane, din care patru au calitatea de militari activi în MApN și ISU Covasna, iar altul este paznic de vânătoare, sunt suspectate că, în perioada decembrie 2023 - februarie 2024, au făcut braconaj prin folosirea de câini de vânătoare și utilizarea neautorizată a unor arme de vânătoare. În urma perchezițiilor la 18 imobile din Covasna, au fost ridicate mai multe arme de vânătoare, dispozitive informatice, trofee de cervide, urs, lup etc, precum și o cantitate înse ...