Magistraţii - protest mut pe treptele Palatului de Justiţie
Foto: Marius Negri

Magistraţii - protest mut pe treptele Palatului de Justiţie
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Protest în faţa Palatului de Justiţie din Galaţi. Peste 40 de magistraţi, judecători ai Tribunalului şi procurori, au protestat în faţa clădirii timp de 30 de minute. În tot acest timp, şedinţele de judecată au fost suspendate, dar asta nu i-a deranjat pe justiţiabili. „Sunt de acord cu protestul lor. Chiar dacă mi s-a amânat procesul, cred că acţiunea lor este justificată”, ne-a spus un gălăţean, Magistraţii nu au scandat, nu au avut pancarte, preferând să fie tăcuţi, semn că modificările legislative din domeniul justiţiei îi lasă fără cuvinte. Acestora li s-au alăturat şi aproximativ 20 de gălăţeni, din grupul „#Rezist”, care au scandat împotriva modificărilor din domeniul justiţiei. „Am fost plecat din ţară 15 ani şi m-am întors pentru că am crezut că am de ce, dar acum constat că, fără voia mea, va trebuie să plec iar. De asta suntem aici să îi susţinem pe magistraţi”, ne-a spus unul dintre protestatari.

„Noi vrem o justiţie independentă, incoruptibilă. Vrem ca PSD şi ALDE să lase justiţia în pace să îşi facă datoria”, a adăugat un alt protestatar.

Justiţiabilii şi avocaţii nu s-au supărat că şedinţele de judecată au fost amânate, ba chiar i-au susţinut pe magistraţi. „Aveam proces, dar s-a amânat din cauza protestului. Sunt de acord cu protestul lor, nu mă deranjează că se vor întârzia procesele”, ne-a declarat un justiţiabil.

„Eu am mai spus că acest protest al magistraţilor este justificat pentru că suntem într-o democraţie şi orice categorie socială are dreptul la opinie. Magistraţii ştiu foarte bine legile din România, lucrează cu ele şi le aplică, iar atunci când survin modificări, care îngreunează procesul de aplicare a legii, este justificat acest protest. Apreciem că justiţia îşi face datoria în sensul că magistraţii, judecători şi procurori, respectă legile, le aplică şi fac o activitate utilă pentru societate”, ne-a declarat avocatul Mircea Breahnă.

Deşi magistraţii au ales să protesteze în tăcere, preşedintele Tribunalului Galaţi a explicat de ce au întrerupt lucrul pentru 30 de minute şi au ieşit în faţa instituţiei. „Suntem nemulţumiţi, pe de o parte, de anumite schimbări din legile justiţiei, faptul că parlamentarii nu au ţinut de avizul negativ al Consiliului Superior al Magistraturii în această privinţă, iar pe de altă parte de propunerile de modificare a Codului de Procedură penală, în primul rând, care, pur şi simplu pun stavilă justiţiei în ceea  ce priveşte probatoriile etc. Trebuie să înţelegem că sistemul de justiţie trebuie să rămână independent”, Robert George Florea, preşedintele Tribunalului Galaţi.

În funcţie de deciziile pe care le vor lua la toate instanţele din întreaga ţară, este posibil ca magistraţii gălăţeni să continue protestul şi în zilele următoare.

Citit 1910 ori Ultima modificare Luni, 18 Decembrie 2017 21:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.