"Tradiţie" de primăvară | Fie ger, fie ninsoare, coada la abonamentele TRANSURB rezistă

"Tradiţie" de primăvară | Fie ger, fie ninsoare, coada la abonamentele TRANSURB rezistă
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

De pe 1 martie, de când Transurb comercializează noile abonamente gratuite sau cu preţ redus, punctele de vânzare ale companiei publice de transport au fost luate cu asalt de beneficiarii facilităţilor oferite de aleşii locali.

Chiar şi după lăsarea serii, când gerul devine mai tăios şi mai pătrunzător, cozile de la casele de bilete ale Transurb formate preponderent din pensionari rezistă! Căliţi în iernile grele ale anilor trecuţi, vârstnicii aşteaptă încolonaţi, socializând între ei, în vreme ce casiera nu mai pridideşte eliberând abonamente.

Speriaţi de cozi şi presaţi de lipsa de timp, elevii şi studenţii ne-au declarat că, deocamdată, preferă să scoată din buzunar câte doi lei pentru fiecare bilet de călătorie cumpărat de la şofer. Şi că speră ca, într-o săptămână, să nu mai fie nevoiţi să aştepte prea mult la coadă pentru a-şi primi abonamentele cu preţul de un leu.

De altfel, cozile sunt deja o tradiţie anuală la punctele de vânzare ale Transurb, de îndată ce aleşii stabilesc seturile de facilităţi. Şi rezistă indiferent că e ger sau viscol.

Reamintim că, începând de luni, 5 martie, vor fi disponibile abonamentele cu preţul redus cu 75 la sută pe o linie (12,50 lei/lună) pentru persoanele care beneficiază de salariul minim pe economie de 1.900 de lei brut/lună, dar şi abonamentele pe două linii cu preţul redus la 98 la sută (1,5 lei) pentru persoanele fără venituri cu vârsta peste 65 ani şi pentru pensionarii care cumulează venituri din pensie de până la 1.900 lei brut/lună.

Citit 4688 ori Ultima modificare Sâmbătă, 03 Martie 2018 00:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.