Sute de urmăriţi au fost aduşi în ţară

Sute de urmăriţi au fost aduşi în ţară
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Circa 800 de persoane urmărite internaţional prin INTERPOL au făcut obiectul schimburilor între Poliţia Română şi autorităţilor altor state în primele şase luni ale acestui an. Mai mult de jumătate dintre infractorii sau dispăruţii căutaţi internaţional ne-au fost returnaţi din alte ţări.

 Suspecte în comiterea diferitelor infracţiuni, urmărite în baza unor mandate de arestare sau condamnaţi la pedeapsa închisorii, ori date dispărute pentru că nu au putut fi localizate pe teritoriul României, sute de persoane au fost aduse sub escortă în ţară în primele şase luni ale acestui an. În baza cooperărilor poliţiilor din toată lumea, la care au ajuns informaţii despre „căutaţii” noştri, 419 persoane urmărite la nivel internaţional de autorităţile române au fost aduse în ţară, în timp ce ai noştri au reuşit identificarea pe teritoriul ţării a 361 de urmăriţi, căutaţi de alte state. Cifra este infimă raportat la numărul total al cetăţenilor români şi străini care în primele şase luni ale acestui an au făcut obiectul solicitărilor realizate prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române, în calitate de autori, persoane bănuite sau victime. Potrivit datelor făcute publice de Poliţia Română, în bazele de date au existat 14.889 de astfel de solicitări.

Peste 1.500 de persoane, majoritatea suspecte sau condamnate, au fost puse sub urmărire, în privinţa acestora existând suspiciuni rezonabile că au părăsit ţara.

„Prin intermediul canalului INTERPOL a fost dispusă urmărirea internaţională pentru 888 de persoane. Au fost arestate 496 de persoane urmărite internaţional de autorităţile române, iar 64 de persoane au fost localizate în străinătate în vederea extrădării. În perioada de referinţă, prin canalul SIRENE s-a dispus urmărirea internaţională pentru 792 de persoane”, se arată în comunicatul Poliţiei Române.

Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală - INTERPOL - este cea mai mare organizaţie internaţională de poliţie, având 190 de ţări membre, fiecare reprezentată de câte un Birou Naţional Central. Biroul SIRENE, din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Inspectoratul General al Poliţiei Române, care ca scop asigurarea un unui flux continuu de date şi informaţii, iar sistemul informatic SIRENE este destinat stocării informaţiilor de către autorităţile române şi schimbului de date între acestea şi sistemul comun european de urmărire poliţienească transfrontalieră.

 

Citit 3115 ori Ultima modificare Luni, 20 August 2018 17:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.