Trei persoane au ajuns la spital după o neacordare de prioritate
Foto: GSG 

Trei persoane au ajuns la spital după o neacordare de prioritate
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Trei persoane au ajuns la spital după ce mașinile în care se aflau s-au ciocnit pe drumul județean care leagă localitățile Smârdan de Schela. Vinovat de producerea accidentului este un bărbat de 61 de ani, care circula dinspre Smârdan spre Schela.

”Un bărbat de 61 de ani a intrat cu autoturismul într-un refugiu de pe marginea drumului și a vrut să întoarcă, dar nu s-a asigurat la revenirea pe drumul județean și a  intrat în coloziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 20 de ani. Autoturismul lovit a ieșit în afara părții carosabile și a ajuns într-un șanț”, ne-a explicat cms. șef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

În urma impactului, cei doi șoferi, dar și o femeie de 51 de ani, pasageră în autoturismul lovit, au fost răniți și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Polițiștii, care au stabilit că niciunul dintre șoferi nu a consumat alcool, au deschis dosar penal pe numele bărbatului de 61 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate pe perioada efectuării cercetării la fața locului. 

Citit 3163 ori Ultima modificare Marți, 21 August 2018 20:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.