* Celor patru elevi internaţi în week-end la Boli Infecţioase le-au urmat ieri, alţi patru * Încetul cu încetul, internatul se mută în spital * Durata carantinei, calculată după data ultimei îmbolnăviri *
Numărul cazurilor de gripă nouă, confirmate clinic şi epidemiologic, la Grupul Şcolar „Radu Negru” (FOTO 2) a ajuns, ieri, la 15, ne-a declarat dr. Liliana Moise.
„Alţi patru elevi au fost diagnosticaţi cu gripă provocată de virusul A(H1N1) şi au fost transportaţi cu Ambulanţa la Spitalul de Boli Infecţioase. În prezent se află internaţi şi sunt sub tratament cu antivirale”, a precizat luni purtătorul de cuvânt al Direcţiei Judeţene pentru Sănătate Publică (DJSP) Galaţi.
Cât va dura carantina?
O întrebare esenţială, în ceea ce priveşte cazul Grupului Şcolar „Radu Negru” este: pe ce perioadă se va menţine carantina, având în vedere că în fiecare zi sunt confirmate noi cazuri?
„Carantina se instaurează pentru o perioadă de şapte zile de la diagnosticarea celui mai recent caz. Sâmbătă au fost diagnosticaţi şi internaţi patru elevi, iar astăzi alţi patru, în condiţiile în care sâmbătă după-amiază mai erau în cămin 14 elevi”, a mai spus dr. Moise.
În aceste condiţii, tragem noi concluzia, ar mai rămâne şase elevi în internat, deci n-ar fi motive pentru prelungirea carantinei pentru o perioadă foarte mare de timp, deşi nici siguranţa că în cele şapte zile care urmează se vor rezolva toate problemele nu o avem.
Plus că numărul cazurilor confirmate de săptămâna trecută şi până ieri ba a a fost 12, ba 15. Să sperăm că nu se vor înmulţi.
Nimic nou în campus (FOTO 1)
Până ieri după-amiază nu se confirmaseră nici o altă îmbolnăvire, printre studenţi.
„În cazul studentei la Medicină nu s-a confirmat diagnosticul. Situaţia este asemănătoare şi în cazul uneia dintre colegele studentei din Cahul, căreia i se recoltaseră probe biologice. Celelalte două nu prezentaseră nici măcar simptome ale bolii”, a mai spus purtătorul de cuvânt al DJSP.
Masca nu e garanţia protecţiei
E indicat să purtăm măştile de protecţie pe care le cumpărăm din farmacii pentru a ne feri de o eventuală infectare cu virusul gripal A(H1N1). Totuşi, doar acoperirea feţei nu ne fereşte de pericolul îmbolnăvirii.
„Eficienţa acestor măşti nu este de sută la sută. Mai ales că ele nu sunt prevăzute cu filtre. Putem, uneori să atingem suprafeţe contaminate şi atunci ne putem îmbolnăvi, după ce nu mai purtăm masca. Dar, în general, e mai bine cu mască decât fără, în zonele de risc”, a precizat Liliana Moise.
Cu alte cuvinte, cu sau fără mască, aventurându-vă în zonele de risc vă sporiţi considerabil şansele de a contracta boala şi de a-i îmbolnăvi şi pe ceilalţi. Ceea ce, din punctul nostru de vedere, e o atitudine iresponsabilă.