Cât costă să obţii un permis fals

Cât costă să obţii un permis fals
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier - ITPF Iaşi s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a intra în ţară, Petr B., cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 38 de ani. Bărbatul conducea un ansamblu auto format dintr-un cap tractor marca Mercedes Benz şi o remorcă marca Krone, ambele înmatriculate în Federaţia Rusă.

La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, bărbatul a prezentat şi un permis de conducere, cu însemnele autorităţilor din Federaţia Rusă, eliberat la data de 23 martie 2016. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului prezentat, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, constatând că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unuia autentic, fiind fals total.

Bărbatul a declarat că a susţinut examenul pentru obţinerea unui permis de conducere necesar conducerii pe drumurile publice a ansamblurilor rutiere de transport marfă la o şcoală de şoferi din Federaţia Rusă, unde a plătit suma de 20.000 de ruble (aproximativ 450 de USD). Mai mult, şoferul le-a spus oamenilor legii că nu ştia că permisul de conducere nu este autentic.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Citit 6712 ori Ultima modificare Luni, 15 Octombrie 2018 18:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.