Indolenţă şi omăt

Indolenţă şi omăt
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Blocajul rutier de la Vameş, provocat de o cădere de zăpadă obişnuită a demonstrat cum nu se putea mai bine, cât de pregătite au fost autorităţile locale să intervină în astfel de situaţii: Deloc!

Sute de oameni au simţit asta pe pielea lor, după ce au degerat câte 20 de ore cel puţin, timp în care situaţia era oficios analizată în comisii şi comitete, la căldurică. Un infern despre care putem spune fără teama de a greşi absolut deloc, că nu a venit de Sus, ci de la centru.

Zecile de telefoane primite de la unii dintre cei prinşi în nămeţi, dar şi gândul că e imposibil ca un astfel de blocaj să nu fie eliminat în câteva ore (asta dacă se intervine eficient) ne-au determinat să ne îndreptăm în zona respectivă... Cu toate riscurile.

Iadul

Ieri, aproape de ora 11, am pornit către Vameş, echipaţi de iarnă şi pregătiţi pentru orice fel de situaţie. Am fost întâmpinaţi de trei filtre de poliţie, însă le-am explicat care e intenţia noastră şi am circulat  fără probleme spre localitatea ţintă.

Un sigur lucru ar putea fi remarcat. Un transportor militar pe şenile se oprise din cauza unei defecţiuni la ieşirea din Piscu, iar aproximativ zece militari, cu mâinile goale, plecaseră pe jos spre locul în care se făcuse blocajul.

Cei care aveau nevoie de ajutor, plecaseră să ajute... Până la Vameş am parcurs un drum pe care se circula foarte bine.

Apropierea de gara din localitate ne-a dezvăluit în toată splendoarea proporţiile crizei provocate mai degrabă de adormirea autorităţilor decât de vreme.

Un camion şi un autoturism blocaseră ambele sensuri de mers şi nimeni nu încerca remedierea situaţiei.

Ajutaţi de alţi şoferi ieşiţi în viscol pentru a-şi pune sângele în mişcare am reuşit după mai bine de zece minute să eliberăm parţial un sens de mers.

La câteva minute au apărut trei tractoare care acţionau pentru degajarea zonei, trăgând după ele camioane sau autoturisme. Singurele utilaje din zonă! Unul dintre cei aflaţi la volanul unui tractor a coborât şi am putut schimba câteva vorbe cu el.

Am aflat de la acesta că utilajele nu sunt de la Drumuri, ci aparţin unui fermier din Piscu.

„Nu e, domnule, nici o autoritate. Aceste tractoare aparţin fermei fratelui meu, iar eu încerc să fac ceva. E destul de dificil”, ne-a spus bărbatul respectiv.

Am aflat că acesta este chiar primarul comunei Piscu, Ştefan Vlad, un om de toată isprava, care venise acolo din proprie iniţiativă.

În momentul în care tractoarele s-au îndepărtat de zona blocată trăgând un TIR, o femeie aflată într-un autoturism a ieşit şi s-a agăţat de noi întrebându-ne disperată: eu cui trebuie să mă adresez?

Ne-a fost greu să îi dăm un răspuns. În mod normal ar fi trebuit să o îndrumăm către autorităţi. Ştiam însă acum foarte clar că aceştia reclamau public faptul că se acţionează în zonă şi că situaţia este sub control.

Am dat din umeri şi am sfătuit-o să se îndrepte către gară şi să aştepte un tren (erau câteva sute de metri până la Halta Vameş).

Gara – locul de evadare

Halta Vameş. O clădire de cărămidă roşie fără ferestre, dar cu uşi ferecate, pe lângă care viforul fluiera siberian.

Adăpostiţi sub câţiva copaci - pentru că sala de aşteptare de lângă gara veche putea fi descrisă ca fiind patru pereţi şi o pardoseala transformată în latrină -, peste 50 de pensionari care îşi petrecuseră noaptea într-un autobuz blocat în coloana de peste 100 de maşini, aşteptau venirea unui tren.

Se întorceau dintr-o excursie în Moldova şi povesteau că până aici au circulat fără probleme. Aici au crezut că îşi vor găsi sfârşitul.

„Mai întâi am aşteptat. Pe urmă, când am văzut că nu se întâmplă nimic am intrat în panică. Nu ne-a ajutat nimeni. A venit primarul de la Piscu şi ne-a dat motorină să facem cald în maşină”.

„Acum ne-a tras autocarul cu tractorul şi ne-a lăsat la gară. Poate vine trenul...”, ne-a spus unul dintre pensionari.

„Fugiţi de acolo!”

În acest timp am luat legătura la telefon cu prefectul judeţului, Cosmin Păun. A încercat, sfătos, să ne spună să facem cale întoarsă cât mai repede pentru că suntem în pericol şi ne-a spus că se acţionează pentru ca oamenii să ajungă la un tren special.

Situaţia dramatică în care se aflau cei din preajmă ne-a oprit să nu izbucnim în râs. Se acţionează... Impersonal...

„Cine acţionează? Noi suntem aici - de nu vedem nici o acţiune?” este replica noastră.

Prefectul are încă o ultimă încercare de a ne lămuri că lucrurile pe care le vedem nu-s adevărate: „Se acţionează din direcţia cealaltă, dinspre Tudor Vladimirescu spre Vameş. Nu aveţi cum să vedeţi”, a încheiat prefectul.

Câteva minute mai târziu, după ce oamenii petrecuseră zeci de ore în maşinile blocate, terminaseră combustibilul, rămăseseră fără baterii, erau înfometaţi şi însetaţi a apărut un zvon că vine un tren cu două vagoane de la Galaţi care îi va duce acasă.

Imediat, un grup de jandarmi i-au condus pe oameni către gară sau pe marginea liniei ferate. Sosirea trenului a produs un murmur de uşurare, iar oamenii ninşi de pe peron s-au îngrămădit în cele două vagoane.

Din spate, un tânăr cu pantofii în mână şi cu nişte încălţări improvizate probabil dintr-o maletă s-a îndreptat spre mine şi mi-a spus ca şi când ar fi fost ultimul lucru pe care îl spune: „Mi-am abandonat maşina!”.

L-am îndrumat spre tren, iar chipul i s-a luminat brusc. Alergând spre peron m-a întrebat dacă trenul ăsta îl va duce sigur acasă...

Cu doar o zi mai târziu

Văzusem suficient, şi mai mult decât ajutasem deja nu am fi putut să o facem, aşa că ne-am îndreptat către Galaţi.

La ora 15:12 minute, în timp ce ne aflam în Şendreni, pe lângă noi a trecut autoturismul de teren al Ministerului Administraţiei şi Internelor în care se afla prefectul Păun.

Nu, nu aţi citit greşit! Prefectul se îndrepta spre locul cu pricina abia ieri, după prânz.

Adică exact atunci când se împlineau 15 ore de când data blocajul din Vameş şi de când nu intervenise nimeni care să poată fi văzut pentru a ajuta mai bine de 200 de suflete.

Compunere de final

E iarnă. Primii fulgi de nea au pus la pământ un judeţ întreg. Autorităţile fac totul pentru rezolvarea problemei. Maleficul omăt se aşterne peste maşini cu parbrizul îngheţat, pe care călătorii au scris cu degetul AJUTOR!

Citit 3053 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.