* Nu vă doriţi să fiţi şoferi în iadul din Galaţi! * Agresori şi agresaţi, rămânem deopotrivă blocaţi în trafic *
Nefericirile gălăţenilor care au maşini - şi mai şi îndrăznesc să se folosească de ele - încep încă de la plecarea din faţa blocului.
Este momentul când fiecare dintre noi mai are puţin şi plânge când îşi părăseşte locul de parcare.
„Lăsaţi, doamnă, că intru eu”, mă asigura de dimineaţă, de parcă mi-ar fi făcut vreun serviciu, un alt şofer. Ştiu, vroiam să urlu la el - tot am dat la lopată ca să îţi fac loc (…boule).
Doar zic fiindcă nu pot să dau cu parul
Să vă zic eu cum e în trafic? Dar nu mai bine ieşiţi şi dumneavoastră, să vedeţi cum degeaba ai IARNA (!!!) cauciucuri de… IARNĂ!?
Degeaba, vă zic eu, asta dacă oamenii şofează ca apucaţii şi îţi intră pe sensul tău de mers, când tu eşti în pantă, aşa, ca să nu mai poţi să mai controlezi chiar nimic, şi să ai numai de ales dacă tamponezi maşina din faţă sau pe cea din parcare?!?
Ai şi pagubă, şi nervi, şi poliţă de asigurare la un asigurator care ştii că nu plăteşte. Ok, poate a fost recensământul ceasurilor rele, dar chiar mă năucise estetica buchetului de ghinioane.
Şoferi, mai rău de atât nu se poate
Mi-am dus nefericirile la magazin, de unde am jurat că nu plec până nu înhaţ o pereche de lanţuri de iarnă.
Inspiraţia – cine alta? – m-a lovit în parcarea hipermarketului, unde am butonat rapid numărul de telefon al fotoreporterului, expertul personal în utilarea maşinii: „Nu căuta lanţuri, costă triplu decât de obicei şi nici nu se găsesc”.
De ce să plâng mai întâi, că am mers până la cucurigu şi am consumat benzina – aud că nici de-asta nu se mai găseşte la toate staţiile peco din Galaţi – sau că nu-mi ajung banii decât de lanţuri la fel de reale ca prietenii invizibili ai copiilor americani?
Primărie, impozitul meu a fost bun?
Zbang, trost, bong. Amplu şi sec, oglinda culisează, apoi revine la normal, iar eu şi cu şoferul care tocmai a trecut pe lângă mine, ne facem isteric semnul victoriei.
Iubesc şirurile lungi de Volkswagenuri, Fiaturi, Honde, Opeluri, Forduri care mi se întind înainte – veşnicia s-a născut în trafic, ce ştia Călinescu...
Parcările temporare – ha, păi ce facem aici, glumim?! Cică se pregăteşte şi Poliţia Comunitara să ne amendeze pentru lăsatul maşinii în stradă – de parcă noi, şoferii, ar trebui să ne săpăm cazemate în zăpadă la fiecare oprire, tot plătim degeaba impozite Primăriei Galaţi.
Nu te supăra, Moşule, ai o minune de Crăciun în plus?
Reînvăţ să merg cu maşina. Mai mult mă târâi şi nu uit niciodată să felicit fieroanţa că îşi freacă vitejeşte burta de mormanele de zăpadă înnegrită care i se întind sub scut.
Ai sentimentul că participi la o luptă de stradă în care toată lumea se fereşte, dar toţi reuşim să ne apropiem până la limita de a ne pocni fatal.
Sindromul „post-trauma condusului” se manifestă prin somn nesimţit şi urlete nocturne: „Dă-te de aici, eu am parcat prima!”.
