Reţinut după ce a furat laptopurile unei firme

Reţinut după ce a furat laptopurile unei firme
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Jaf la o societate comercială de pe strada Albatrosului. Cei care au ajuns la faţa locului au fost poliţiştii Secţiei 1, care au fost sesizaţi, prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns într-un apartament al unui bloc, unde îşi desfăşoară activitatea o societate comercială. Din datele furnizate de apelant, oamenii legii au aflat că hoţii au intrat în apartamentul respectiv prin forţarea şi escaladarea unei ferestre tip termopan.

Cu ocazia cercetării efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat că din apartamentul respectiv au fost sustrase două laptopuri, valoarea prejudiciului ridicându-se la 15.000 de lei.

În urma activităţilor de investigare desfăşurate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale şi de cei ai Secţiei 1 Poliţie, prezumtivul autor al furtului a fost identificat, în persoana unui bărbat, de 32 de ani, din municipiul Galaţi. Suspectul a fost identificat, în cursul zilei de miercuri, fiind condus la sediul poliţiei pentru audiere. După audieri, individul  a fost reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore. În continuare, bărbatul va fi dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, pentru continuarea cercetărilor, poliţiştii propunând arestarea sa preventivă. Procurorii vor face şi ei audieri în cauză şi apoi vor decide dacă bărbatul va fi sau nu dus la instanţa de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Prejudiciul a fost recuperat integral, în cauză fiind continuate cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Citit 2026 ori Ultima modificare Joi, 25 Iulie 2019 00:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.