HAI SĂ CĂUTĂM COPILĂRIA
unde am uitat-o într-o zi
frică am c-a putrezit şotronul
cred că cercul nu mai are pi
plânge în tăcere am visat-o
chiar în noaptea asta de acum
seara stă cu nimenea pe prispă
ziua umblă singură pe drum
poart-aceeaşi rochie de stambă
merge tot cu ghetele pe dos
duce vaca oile să pască
şi se roagă pentru noi frumos
a strigat încolo şi încoace
din salcâm din măr şi din cais
vorbă dulce a trimis prin păsări
multe epistolii a trimis
(Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou")