Sportul şi muzica din Pessac şi Galaţi continuă ”podurile” culturale

Sportul şi muzica din Pessac şi Galaţi continuă ”podurile” culturale
Membri ai orchestrei Jeune Orchestre Symphonique de l'Entre-deux-Mers
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Le Comité de Jumelage de Pessac, comitet al celor cinci înfrăţiri ale oraşului francez, inclusiv cu Galaţiul, întrunit pe 10 septembrie, a stabilit, printre alte proiecte culturale-perechi de cooperare care urmează să se defăşoare, şi câteva cu oraşul nostru.

De exemplu, am aflat că între Orchestra Simfonică din Pessac şi Liceul de Artă "Dimitrie Cuclin" se va desfăşura un proiect cultural. De asemenea, este în plan un proiect sportiv, între cele două cluburi de rugby din Pessac şi omologul lor gălăţean, de la Colegiul Tehnic "Traian Vuia".

Aceste acţiuni continuă seria unor vechi proiecte comune, desfăşurate din 1991, anul semnării înfrăţirii noastre, şi până acum.

Acţiunile vor fi realizate cu susţinerea Regiunii Nouvelle Aquitaine şi a oraşului Pessac şi "promit numeroase schimburi pentru tinerii noştri", anunţă organizatorii francezi.

Foto 1, galerie. În primăvară, la Pessac evoluau, "din vecini", cei care "au revoluţionat" muzica, tinerii din orchestra Jeune Orchestre Symphonique de l'Entre-deux-Mers - departament Gironde l'Entre-deux-Mers. Foto 2. Orchestra Simfonică din Pessac, în plină desfăşurare. Foto 3. Şi tinerii din Pessac iubesc cu poftă rugby-ul

Citit 1782 ori Ultima modificare Marți, 17 Septembrie 2019 14:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.