Centura de siguranţă poate salva vieţi

Centura de siguranţă poate salva vieţi
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Gălăţenii au avut posibilitatea ca, timp de două zile, să testeze două simulatoare de accidente, astfel încât să vadă cum este să fii implicat într-un accident rutier. Acţiunea, intitulată „Condu prudent. Alege viaţa!”, a fost pusă la cale de Rotaract şi Grupul Şoferilor din Galaţi, cu sprijinul şi participarea celor de la SMURD Galaţi.

Cei care au avut curajul să urce în simulatoare au putut trăi pe pielea lor un accident uşor, petrecut la o viteză maximă de 30 de kilometri la oră, şi au înţeles, la final, că purtarea centurii de siguranţă poate salva vieţi. „Scopul acţiunii este ca atât conducătorul auto, cât şi pasagerii din autoturism să conştientizeze cât de importantă este centura de siguranţă în cazul unui impact”, ne-a explicat Cristian Galus, vicepreşedinte Rotaract.

În timpul acţiunii, asistenţii UPU-SMURD Galaţi, Marius Bucur şi Horaţiu Caracas, le-au oferit gălăţenilor lecţii de acordare a primului ajutor.

Citit 1420 ori Ultima modificare Duminică, 13 Octombrie 2019 17:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.