170 de ani de la naşterea lui Eminescu, sărbătoriţi la Galaţi

170 de ani de la naşterea lui Eminescu, sărbătoriţi la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Cei 170 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu şi Ziua Culturii Naţionale vor fi marcate de Galaţi prin intermediul unor acţiuni ale Bibliotecii "V. A. Urechia". Astfel, miercuri, 15 ianuarie, în parc, la statuia poetului, va avea loc "Revedere cu Eminescu", ocazie cu care se vor rosti alocuţiuni, se va recita din lirica eminesciană şi din creaţiile membrilor Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Sud-Est, se vor depune flori şi se vor împărţi participanţilor cărți poștale ilustrate cu Mihai Eminescu şi alte personalități ale orașului, editate de Centrul Cultural "Dunărea de Jos".

În aceeaşi zi, de la ora 12,30, la Filiala nr. 5 "H.P. Bengescu", va fi adus un "Omagiu domnului Eminescu" (recital de poezii eminesciene și poezii dedicate lui Mihai Eminescu) de către elevii clasei I C Step by Step, de la Școala Gimnazială Nr. 22, coordonați de învăţătoarea Aurora Gheorghiu.

Joi, 16 ianuarie, de la ora 11,00, la Filiala nr. 1 "Costache Negri", va avea loc un program artistic, "Cu Eminescu în suflet", ai cărui protagonişti vor fi elevii clasei a II-a A, de la Școala Gimnazială Nr. 29, coordonați de învăţătoarea Mariana Stanciu. În aceeaşi zi, la Sediul central, de la ora 17,00, este programată o ediţie specială a Cenaclului "Axis Libri".

Vineri, 17 ianuarie, de la ora 13,00, la Filiala nr. 1 "C. Negri", elevii Colegiului Național „Costache Negri”, coordonați de Elvira Alexandrescu, vor prezenta "Eminescu, prezentul continuu".

În perioada 14-20 ianuarie, vor putea fi vizitate, atât la sediul central, cât şi la filiale, o serie de expoziţii, dintre care amintim: "Eminescu și muzicalitatea versurilor sale (partituri muzicale), "Mihai Eminescu în Colecțiile speciale ale Bibliotecii Județene V. A. Urechia” (cartofilie şi medalistică), "Mihai Eminescu omagiat de gălățeni" (foi volante și documente arhivistice).

Manifestări dedicate poetului naţional

Salonul cultural "Armonii de toamnă" al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Galaţi (CARP) va organiza miercuri, 15 ianuarie, începând cu ora 11,00, o evocare a poetului naţional, la împlinirea a 170 de ani de la naşterea sa. Vor rosti cuvinte despre Eminescu profesorul şi scriitorul Teodor Parapiru, conf. univ. dr. George Lateş, criticul de artă Corneliu Stoica, profesorii Silviu Leonte, Vasile Leonte, bibliotecarele Silvia Matei şi Camelia Bejenaru, jurnalistul şi scriitorul Victor Cilincă. Vor recita din creaţia eminesciană actorul Vlad Vasiliu şi eleva de la CNVA Miruna Surugiu. Vor închina câte o odă poetului nepereche Cezarina Adamescu, Georgeta Muscă-Oană, Coriolan Păunescu, Valeriu Valegvi şi Ion Zimbru. Moderator al evenimentului ce se va desfăşura la Biblioteca CARP (strada Domnească nr. 53) va fi profesorul Ghiţă Nazare.

Citit 1606 ori Ultima modificare Marți, 14 Ianuarie 2020 18:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.