Personalul delegat la căminul ”Sf. Ilie”, nemulțumit de echipamente

Personalul delegat la căminul ”Sf. Ilie”, nemulțumit de echipamente
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Scandal, marţi seară, la căminul de îngrijire bătrâni ”Sf. Ilie”. Mai multe asistente medicale şi infirmiere au refuzat să intre în căminul respectiv, după ce au fost informate că au fost detaşate acolo pentru îngrijirea bătrânilor. Cadrele medicale, care până acum lucrau la creşe, şi-au arătat nemulţumirea faţă de faptul că nu au primit echipamente corespunzătoare.

”Ne-au dat saci de gunoi în loc de botoşi. Combinezoanele te uiţi prin ele, iar ochelarii zici că sunt din aceia de soare”, ne-a spus una dintre infirmiere. 

”Noi până acum am lucrat cu copii. Cum să venim aici, într-un focar şi să nu avem echipamente? Ne-au ameninţat că ne desfac contractele de muncă dacă nu venim aici. Şi noi avem familii, ne punem în pericol. Nu se poate aşa ceva”, a adăugat o colegă a femeii.

Conform autorităţilor, echipamentele de protecţie trebuie asigurate de conducerea Centrului ”Sf. Ilie”, aşa cum, de altfel, prevede şi Ordonanţa militară nr. 8.

”Doamnele de acolo au dreptate pentru că administratorii centrului nu au asigurat  materiale de protecţie de care au nevoie pentru a-şi desfăşura activitatea. Noi, ca autorităţi, am desemnat personal care să asigure actul medical şi îngrijirea bătrânilor în centrul respectiv. Este un centru privat, este personal delegat de la instituţiile de stat, dar pentru că art. 34 din Constituţie prevede că orice cetăţean are dreptul la ocrotirea sănătăţii, ca autorităţi am asigurat condiţii de tratament şi de îngrijire pentru acei bătrâni. Dar, prin Ordonanţa militară nr. 8, la art 12, personalului care deserveşte centrele prevăzute la art. 9, adică aceste centre, i se asigură de către administratorii acestor centre sociale materialele igienico-santintare şi de protecţie necesare. Asta înseamnă că furnizorii de servicii sociale, adică această asociaţie care gestionează centrul respective, trebuie să asigure materialele de protecţie necesare”, ne-a explicat Gabriel Avrămescu, prefectul judeţului Galaţi.

Contactat telefonic, şeful centrului, Florin Ciorîţă, ne-a declarat că personalul medical are echipamente de protecţie, confirmând chiar şi faptul că femeile folosesc saci de gunoi în loc de botoşi. ”Li se asigură transport şi cazare. Nu voiau să intre pentru că probabil le era teamă. Nu toate, doar o parte.  Da, sacii sunt mai rezistenţi decât botoşii aceia care se rup foarte repede. Doamna doctor care se ocupă vă poate spune, dar dacă le-a dat voie să intre, înseamnă că echipamentul era corespunzător”, ne-a spus Florin Ciorîţă. 

După ce situaţia a ajuns la urechile autorităţilor, administratorii centrului au adus la căminul de bătrâni echipamentele necesare.

”Direcţia de Sănătate Publică a participat cu absolut toate resursele materiale pe care le-a avut, la fel şi spitalele care au detaşat personal. Au trimis personal cu echipament corespunzător. Acum administratorii acestui cămin trebuie să achiziţioneze echipamente. Considerăm că echipamentul care îl au acum cei care lucrează în cămin este corespunzător, mai ales că a scăzut foarte mult gradul de risc. Nivelul de risc este scăzut pentru că acolo nu mai sunt persoane pozitive”, ne-a explicat Liliana Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al DSP Galaţi.

Situaţia de la căminul ”Sf. Ilie”, acolo unde mai sunt internate doar 56 de persoane, pare să nu îşi mai găsească rezolvarea.

Citit 5728 ori Ultima modificare Miercuri, 15 Aprilie 2020 22:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.