Hărţuită la serviciu de soţul violent

Hărţuită la serviciu de soţul violent
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

O tecuceancă a trecut prin clipe de coşmar, miercuri seară, 29 iulie 2020, după ce s-a trezit, la locul de muncă, cu soţul pe care încerca să îl ţină la distanţă cu un ordin de protecţie. Femeia ceruse autorităţilor, zilele trecute, actul care să o protejeze de bărbatul agresiv şi chiar obţinuse un ordin, valabil de pe data de 27 iulie. Bărbatul însă nu s-a lăsat înduplecat cu una, cu două şi s-a dus la locul de muncă al femeii, cu chef de scandal.

După ce i-a atacat autoturismul, a dat buzna în incinta unde femeia lucra şi a ameninţat-o, fapt care a determinat-o pe aceasta să sune la 112. Jandarmii l-au găsit pe soţ la faţa locului şi au constatat că cele sesizate se confirmau.

"Verificările au arătat că bărbatul, în vârstă de 46 de ani, a sosit la locul de muncă al soției în jurul orei 20,40, a mers la autoturismul acesteia și i-a smuls numerele de înmatriculare, după care a intrat în interior și sub amenințări i-a spus femeii să iasă afară", explică lt. Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galaţi. Soţul agresiv a fost luat şi dus la poliţie, unde i s-a deschis un dosar penal, pentru încălcarea ordinului de protecţie.

Soțul agresiv riscă închisoarea, pedeapsa urmând să o execute în regim de detenţie.

Citit 1608 ori Ultima modificare Vineri, 31 Iulie 2020 02:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.