UPDATE | Se redeschid locurile de joacă în aer liber

UPDATE | Se redeschid locurile de joacă în aer liber
Evaluaţi acest articol
(25 voturi)

UPDATE | Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis redeschiderea restaurantelor, începând cu 1 septembrie, dar și deschiderea cinematografelor și teatrelor. Totodată, prin votul membrilor CJSU, începând cu 1 septembrie se vor deschide, la nivelul județului Galați, locurile de joacă pentru copii în aer liber. Deschiderea locurilor de joacă este condiționată de respectarea următoarelor măsuri:

- efectuarea dezinfecției de cel puțin 2 ori pe zi cu produse biocide avizate / autorizate în acest scop; dezinfecția se va efectua după un program stabilit de către administratorul locurilor de joacă și în funcție de progranul școlarilor;

- dotarea cu dispenser cu dezinfectant pentru mâini acționat cu pedală / senzor;

- asigurarea unui număr adecvat de coșuri de gunoi închise cu capac acționat cu pedală, pentru colectarea selectivă a deșeurilor;

- se vor preciza prin afișe, în mod clar, regulile specifice privind utilizarea locurilor de joacă.

Toate celelalte măsuri dispuse anterior prin deciziile CJSU rămân în vigoare, până la noi dispoziții. Astfel, purtarea măștilor în aer liber rămâne obligatorie, iar terasele nu pot deschide mai devreme de ora 06,00 și nu pot închide mai târziu de ora 24,00.


Rata de infectare în Galaţi permite deschiderea restaurantelor. Scădere a numărului de îmbolnăviri | La sfârșitul lunii iulie, în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Galați se aprobau mai multe restricții pentru județul nostru, care au intrat în vigoare de pe 1 august. Printre aceste măsuri restrictive se numărau cele referitoare la programul redus la terase și purtarea măștii de protecție în aer liber în mai multe zone din oraș. O lună mai târziu, gălățenii primesc vești bune, pentru că, de pe 1 septembrie, județul nostru se va bucura de mai multe măsuri de relaxare, printre care și redeschiderea restaurantelor. Acest lucru este posibil pentru că rata de infectare la mia de locuitori a scăzut destul de mult în Galaţi în ultimele 30 de zile.

Pe 3 august, la doar două zile de la intrarea în vigoare a restricțiilor impuse de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, restricții impuse apoi și la nivel central, Direcția de Sănătate Publică anunța că în municipiul Galați rata de infectare este de 1,31 la mia de locuitori, iar în județ se cifrează la 0,97 la mia de locuitori. La momentul respectiv, în județul Galați erau 2.243 de persoane infectate cu coronavirus.

O lună mai târziu, deşi numărul infectărilor a ajuns la 3.251, lucrurile par să meargă spre bine. După cum ați putut citi în paginile ziarului nostru, în ultima perioadă numărul infectărilor a început să scadă de la o săptămână la alta. Astfel, conform noilor date, Direcția de Sănătate Publică a calculat rata de infectare pe ultimele 14 zile și a stabilit că în municipiu este de 0,86 la mia de locuitori, iar în judeţ a ajuns la 0,64 la mie.

În aceste condiții, Galațiul se află în categoria județelor care vor putea beneficia de măsurile de relaxare stabilite de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, măsuri ce urmează să fie transpuse într-o hotărâre de Guvern, ce va intra în vigoare pe 1 septembrie.

Ce măsuri se aplică de pe 1 septembrie

Așadar, începând cu data de 1 septembrie, restaurantele din Galați vor putea să își derschidă ușile pentru clienți. Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a stabilit că se poate relua activitatea cu publicul a "operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, în județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori". Chiar dacă vor putea primi clienți și în interior, proprietarii restaurantelor și cafenelelor, vor fi obligați să deschidă după ora 6,00 și să închidă înainte de ora 24,00, ultima comandă putând fi luată la ora 23,00. Nu vor putea beneficia însă de aceeași regulă discotecile sau cluburile, acestea rămânând închise, dacă își desfășoară activitatea în interior.

Totodată, CNSU a stabilit că cinematografele și instituțiile de cultură își pot relua activitatea în spații închise, dacă rata de infectare în județ nu este mai mare de 1,5 la mia de locuitori. "Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, fără a depăși 50  la sută din capacitatea maximă a spațiului", au stabilit autoritățile. De asemenea, este permisă  organizarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanță de minimum doi metri unul față de celălalt, precum și cu purtarea măștii de protecție. "Se aprobă organizarea evenimentelor private, a cursurilor de instruire/ workshopuri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu un număr de participanți de maximum 50 de persoane în interior și de maximum 100 de persoane în exterior, cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului Sănătății", se mai arată în decizia CNSU.

Toate măsurile stabilite de Comitetul Național pentru Situații de Urgență urmează să fie legiferate printr-o Hotărâre de Guvern, iar Comitetele Județene pentru Situații de Urgență vor lua măsuri punctuale pentru fiecare localitate în parte. Astfel, la Galați, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență va trebuie să permită deschiderea restaurantelor și cafenelelor, dar și a cinematografelor, pentru că rata de infectare este sub 1,5 la mia de locuitori. Dacă însă rata de infectare va crește și va depăși 1,5, CJSU are posibilitatea să reia măsurile restrictive care sunt în vigoare inclusiv astăzi.

CITEȘTE ȘI: Se redeschid cafenelele și restaurantele

Citit 8413 ori Ultima modificare Marți, 01 Septembrie 2020 01:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.