O profesoară își terorizează vecinii în fiecare noapte
Foto: Marian Calestru

O profesoară își terorizează vecinii în fiecare noapte
Evaluaţi acest articol
(28 voturi)

Gălățenii care locuiesc în blocul CD 2 de lângă Gara CFR nu au parte de ani de zile de nopți liniștite. O vecină, cadru didactic, îi terorizează sistematic, bătând în pereți și lovind diverse corpuri în apartament, iar orice dialog cu ea pare sortit eșecului. Repetate apeluri la poliție s-au soldat cu amenzi, care însă nu au făcut-o pe profesoară să înceteze. Tentativele vecinilor disperați de a rezolva problema au ajuns și la Inspectoratul Școlar, dar și la fostul soț al femeii.

O situație conflictuală greu de explicat și mai greu, dacă nu imposibil, de rezolvat, se petrece de mai bine de zece ani într-un bloc, liniștit de altfel, din Galați. Majoritatea proprietarilor care locuiesc la CD 2 duc, zi de zi, un război psihologic cu o vecină care nu le dă pace. Noapte de noapte, spun oamenii, din apartamentul de la etajul 1 al femeii răzbat zgomote puternice, ca și cum aceasta ar bate în mod repetat cu obiecte metalice și corpuri dure de pereți și podele. Limita toleranței fiind demult depăşită, vecinii au ajuns să sune la poliţie. Secţia 5 și Poliția Locală au fost de nenumărate ori solicitate să vină la blocul unde locuiesc vecina zgomotoasă și oamenii terorizați. Au curs amenzile, pe care femeia, profesoară de fizică, le-a contestat în instanță, fără succes însă. Nici încercările de rezolvare cu vorba bună nu au dat rezultate, oamenii lovindu-se de un comportament ostil și uneori violent al vecinei.

Florin Gociu locuiește în bloc de șase ani și în momentul în care s-a mutat, situaţia era deja cronicizată. S-a lovit și el, din plin, de comportamentul ostil și greu de explicat al vecinei de la etajul 1. "Am încercat cu vorba bună, să o rugăm să înceteze. Sau chiar dacă îi spunem ceva, fără să fie legat de zgomote, ne jignește, ne scuipă pe noi şi mașinile. Unei vecine i-a aruncat cu o petardă în cap, în scara blocului, iar copiii sunt terorizați de ea. Am făcut nenumărate adrese și tabele, la asociație, la poliție, a fost sesizat și Inspectoratul Școlar, pentru că doamna este profesoară, lucrează cu copiii! Am încercat să vorbim cu soțul dânsei, de care este despărțită în fapt, să facă ceva, dar nici nu a vrut să audă, a spus că nu îl mai interesează. Nu mai știm ce să facem!", ne-a spus Florin Gociu.

Și Adrian Mihalache, un alt vecin al cărui aparament este "perete în perete" cu cel al profesoarei, se declară depășit de situație. "E foarte grav ce se întâmplă. Nu vreau să îi fac rău, să primească amenzi sau altele, dar e clar că are nevoie de ajutor! Vecinii au pus camere pentru că ni s-au cerut probe de la poliţie ca să o poată amenda și pentru că se tem că ar putea face într-o zi ceva mai grav, iar ea ne râde în nas. Cum intră pe ușa blocului, parcă se transformă. Eu nici dacă aș vrea să vând apartamentul, nu pot, pentru că nu vine nimeni să stea acolo! Ne-a reclamat și ea pe noi la poliție, dar niciodată nu s-a adeverit ce a reclamat", ne explică bărbatul.

Război și cu asociația

Problemele nu aveau cum să nu ajungă și la conducerea asociaţiei de proprietari. Vecinii i s-au plâns președintelui, care s-a lovit și el de comportamentul refractar al femeii. Romiță Cârcei, președintele asociaţiei de proprietari, se confruntă cu problema din 2012, când a preluat frâiele asociației. "Am un întreg dosar cu sesizări şi tabele făcute de vecini. Oamenii se plâng că trânteşte uși, loveşte, aruncă gunoaie de la geam, le-a rupt florile din grădina din fața blocului. Noi am făcut ședințe cum se face la orice bloc, ea nu a venit niciodată să discute cu noi, cu toate că am invitat-o. A avut și niște restanţe de plată, am dat-o în judecată, le-a plătit până la urmă, dar cu comportamentul ăsta al ei chiar nu știm cum să facem. E singură și e proprietară, deci posibilitățile noastre sunt limitate", ne-a spus președintele asociației.

Amenzi pe pâine

Cam acesta este singurul "tratament" la îndemâna poliției faţă de proprietara zgomotoasă de la CD 2. Tulburarea ordinii și liniștii publice a fost motivul pentru care femeia a fost sancționată contravențional de nenumărate ori, atât de agenții Secției 5 din cadrul IPJ Galați, cât și de cei de la Secția 5 Poliție Locală. Numai șapte dintre amenzile primite de la Secția 5 le-a contestat în instanță, nereușind însă să demonstreze că le-a încasat pe nedrept. Cu toate acestea, nu a renunțat la a face zgomote în continuare. "Sesizări la adresa respectivă au fost reciproce, atât din partea persoanei în cauză, cât şi a asociaţiei şi a celorlalţi proprietari, atât pe aspecte de ordine publică, cât şi pe probleme de mediu. Doamna a fost amendată o dată pentru că cele sesizate nu s-au confirmat. Am dat multe avertismente", ne-a confirmat Aurelia Bogatu Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

Cât de adevărate sunt evaluările?

O altă instituţie unde vecinii profesoarei spun că  s-au adresat pentru a obţine ajutor este Inspectoratul Şcolar Judeţean. Oamenii nu au vrut să îi pună beţe în roate la serviciu, dar au sperat că profesoara ar putea fi obligată să facă nişte controale medicale care să ateste dacă are nevoie sau nu de ajutor specializat. Instituţia nu are însă competenţe pe linia evaluării medicale a cadrelor didactice, sarcina efectuării controalelor căzând în sarcina conducerii fiecărei unităţi de învăţământ. Cum se fac însă efectiv aceste evaluări individuale, cât de serioase sunt controalele medicale clinice, psihologice şi, la nevoie, cele psihiatrice, e greu de spus. "Conform legii, şcolile trebuie să încheie contracte cu clinici, astfel încât să se facă la nivelul fiecărei unităţi aceste controale de medicina muncii. Noi deocamdată nu am avut nicio sesizare din partea şcolilor din Independenţa şi, respectiv, Tuluceşti, unde predă respectivul cadru didactic, dar vom trimite acolo un inspector pentru a verifica la faţa locului situaţia şi conduita acestuia", ne-a precizat Onuţ Atanasiu, inspector general al ISJ Galaţi. 

Ce e de făcut?

Este evident că nu amenzile sunt cheia rezolvării problemelor din blocul CD 2. Situaţia, cronică şi acută, are evidente accente patologice, dar legea este limitată şi extrem de rigidă când bine vorba de măsuri extreme luate faţă de un adult oficial sănătos, proprietar şi care nu are membri ai familiei prin preajmă. Teoretic, singura soluţie pentru a-i proteja pe ceilalţi de acţiunile unei astfel de persoane, indiferent că sunt comise cu bună ştiinţă sau sub imperiul unor factori care exced voinţa şi puterea de decizie, este o hotărâte judecătorească care să oblige la tratament sau internare nevoluntară. Marea problemă este că, în acest caz, nu ar avea cine să solicite un astfel de document, soţul femeii dezicând-se de orice răspundere în ceea ce o priveşte, iar fiul, acum major şi student într-un alt oraş, nemanifestând niciun interes. Fiind proprietară pe apartamentul în care locuieşte, nu poate fi evacuată, chiar dacă îşi exercită abuziv acest drept, în detrimentul celorlalţi proprietari, martori muţi, dar deloc surzi al unui calvar din care nimeni nu îi poate scăpa. De menţionat ar mai fi că am încercat să aflăm şi punctul de vedere al profesoarei ţintită cu atâtea acuzaţii, dar la apartamentul unde aceasta locuieşte nu a răspuns nimeni.

Citit 19820 ori Ultima modificare Marți, 06 Octombrie 2020 17:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.