Parlamentul României a adoptat o modificare a Codului Fiscal prin care companiile beneficiază de credit fiscal atunci când plătesc serviciile de educație timpurie pentru copiii angajatilor, într-un cuantum de maximum 1.500 lei pe lună, care se scade fie din impozitul pe profit datorat statului, fie din impozitul pe salarii reţinut de contribuabili pentru angajați, fie din TVA datorată sau din accizele datorate. De asemenea, firmele care investesc în învățământul dual universitar sau preuniversitar pot deduce cheltuielile efectuate cu organizarea și desfășurarea acestui tip de educație. Mai mult, pentru a le stimula să se apropie de mediul academic, sumele investite și mijloacele fixe deținute și utilizate pentru organizarea și desfășurarea învățământului preofesional și tehnic, învățământului dual preuniversitar și universitar sunt amortizabile. Conform proiectului adoptat marți, 13 octombrie 2020, bursele, premiile și alte drepturi sub formă de cazare, masă transport, echipamente de protecție primite de elevi și studenți pe parcursul învățământului dual preuniversitar/universitar, profesional și tehnic nu se impozitează.
Facilităţi pentru angajatorii care investesc în Educaţie Scris de Roxana Artene Penciu

Mai multe din această categorie: