Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi s-a clasat în 2020 pe locul al zecelea în Clasamentul Universităților din România, realizat anual de Asociația Ad Astra a cercetătorilor români din țară și străinătate. Instiituţia gălăţeană de învăţământ superior urcă anul acesta două poziţii în top, de pe locul al doisprezecelea în 2019, pe locul al zecelea.
Pe primele două locuri, de cinci ani, se clasează aceleaşi universităţi: Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca şi, ambele la egalitate de puncte, Universitatea din București și Universitatea Politehnică din București. Pe locul al treilea se află Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" din Iași, iar pe al patrulea, Universitatea de Vest din Timișoara.
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași ocupă locul al cincilea, în timp ce pe locul al şaselea sunt două instituţii: Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București şi Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca.
O surpriză vine de la Universitatea "Transilvania" din Brașov, care urcă două poziții până pe locul al şaptelea, devansând și anul acesta Academia de Studii Economice (ASE) din București, aflată pe locul opt.
Pe locul nouă sunt anul acesta trei instituţii: Universitatea Politehnica din Timișoara, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași.
Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi împarte poziţia a zecea cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie "George Emil Palade" din Târgu Mureș şi Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.
Universitatea gălăţeană, în primele zece locuri pe ţară în 2020 Scris de Roxana Artene Penciu

Etichetat cu

Roxana Artene Penciu
Articole recente - Roxana Artene Penciu
Lansare de album de icoane pe sticlă şi recital de muzică religioasă Peste 100 de elevi, la liceu în etapa a doua PROTEST împotriva desfiinţării centrelor judeţene de asistenţă psihopedagogică Festivalul Naţional de Fanfare a ajuns la a XVII-a ediţie Expoziţie omagială Gheorghe Terescenco, la Sala "Mantu"3 comentarii
-
postat de EuMarți, 24 Noiembrie 2020 09:0446.97.176.***După București,Cluj,Timișoara,Sibiu și Brașov urmează Galatiul.Ar trebui ca oamenii ăștia de la UGAL sa conduca si Galatiul,ca sunt cu mult înaintea politicienilor locali la viziune,management,implicare,etc.36
-
postat de EuMarți, 24 Noiembrie 2020 08:5946.97.176.***Bravo.Este o realizare.Daca ne gandim pe cine a depășit.Craiova,Sibiu.,Constanța,Ploiesti,Oradea,Suceava,etc,centre universitare cu tradiție...18
-
postat de TirpitzMarți, 24 Noiembrie 2020 08:3582.76.159.***Clasament dupa nr. absolventilor sau dupa nr. celor ce se inscriu dar nu termina universitatea sau nu-si gasesc job-uri dupa ce isi obtin diplome de licente si de masterate si apoi si le agata in cui? Multi dintre aia cu studii "superioare" terminate, habar nu au nici macar ce au studiat.210