Evaluaţi acest articol
(12 voturi)
1 comentariu

"Sămânţa trebuie udată din vreme, iar talentul trebuie remarcat de devreme! Domnişoara Cristina are nouă ani şi deja o carte tipărită, cu ISBN şi ilustraţii (realizate chiar de ea, ca la comicsuri). Publică regulat în reviste. Ei, nu ar fi un lucru inedit printre puştii noştri de talent, dacă autoarea nu ne-ar bucura cu aşa poveşti de o imaginaţie luxuriantă şi cu o nomenclatură cu totul neaşteptată! Titlul cărţii scoase la editura de la Călăraşi a bunicului, Editura Senior, 2020, este "FLUTURELE-GIGANT şi alte povestiri". Puiul de scriitor a crescut, şi se vede, într-un "cuib" îndrăgostit de cultură: bunicul ei este scriitorul, enciclopedistul şi profesorul Theodor Parapiru, care îmi mărturisea: "Să fi văzut cum îmi dicta să scriu la maşină: Să nu uiţi să pui linie de dialog! Pune cratima! Pune punct! - nu cumva să-i schimb vreun cuvânt! Mămica autoarei este fosta noastră colegă de ziar Elena Parapiru, acum om de televiziune, iar tăticul este Cristinel Luca, de la "Viaţa liberă". Citesc şi sunt surprins: ca să învingă, "Matilda zice că ar trebui să o transforme pe vrăjitoare într-o banană şi să o mănânce. Henden a fost de părere că ar fi bine să o otrăvească şi apoi să o felieze, ca să scape de ea" - umor copios. Ca îndrumar psihologic pentru cititor, "vrăjitoarea o puteţi imagina dintr-o persoană antipatică pe care o ştiţi". Rudele maimuţicii roşii aruncă cu banane în capul copiilor, în semn de... bun venit. Micuţii care au constatat că le-a dispărut... oraşul, în care circulă oameni fără cap şi mâini, au rămas "ca pictaţi în aer". Fiind încă sub pandemie, o prind la la taifas pe autoare prin telefonul pe care nu-l foloseşte la jocuri. Nici la TV nu se prea uită. O întreb:

- Şi ce mai scrii acum, domnişoară?
- Tocmai îmi făceam temele la Matematică, dar le mai amân, aşaaa...

- Matematica e importantă. Dar azi, mai târziu, nu cumva faci şi literatură?
- S-ar putea, nu ştiu.

- Tu când scrii? Îţi trebuie, aşa, un imbold?
- Scriu când îmi vine o idee.

- Şi ideile astea cum îţi vin? Mergi aşa, pe stradă, te uiţi la fluturi şi gata, pac?
- Nu, mă mai gândesc uneori, când stau în pat, cum să iau hârtia să scriu.

- Şi desfăşurarea poveştii îţi vine în minte deodată complet sau adaugi şi mai târziu?
- Nu, îmi vine pe măsură ce scriu.

- A, asta înseamnă că eşti o scriitoare adevărată, te adaptezi! Ştiu că ai fost sfătuită să nu scrii încă romane. Eu zic însă să scrii exact ce îţi place! Totul e să nu faci pauze pe prea multe zile atunci când începi să scrii romane.
- Aşa aş face şi eu.

- După ce scrii, mai citeşti cu voce tare sau dai altcuiva să citească?
- Citesc, citesc în gând... Ziceaţi că îmi luaţi un interviu.

- Ai dreptate. Ai început să scrii la opt ani?
- Cred că pe la şase ani am început să scriu.

- Ce te-a împins ca să scrii?
- Tataia m-a făcut să scriu, că m-a inspirat. Într-o zi mi-am imaginat o poveste şi m-am dus la el s-o bată la maşină. Oricum, eu am vrut să scriu...

- Mă bucur că scrii proză, e lucru greu.
- Mulţumesc! Scriu şi poezii.

- Îmi plac numele personajelor tale: Cenuşă, Buze, Tetty. Sunt şi câteva cu rezonanţă germană sau nordică parcă...
- Adică?

- Henden, Hersenbur... Cum ţi-au venit numele astea?
- Astea mi-au venit la o plimbare, când spuneam poveşti cu tata, ziceam o poveste cu Hendel.

- Dar ce cărţi citeşti?
(Răspunde că citeşte superbele romane pentru copii "Pollyanna", "Mica prinţesă", dintre cărţile lui Michael Ende a  lăsat "Poveste fără sfârşit", pentru că personajul bun s-a făcut rău, superbele cărţi ale lui Giani Rodari şi best-selleruri de Roald Dahl - n.a.)

- Mi-ai spus că îţi place şi Păcală.
- Da, am văzut filmul. Dacă găsesc cartea, am să şi citesc.

- Alţi autori români?
- Nu mai ştiu acum… Dar îmi mai place un autor, îl cheamă Bill Watterson, parcă: omul care a scris "Calvin şi Hobbes", care e o bandă desenată…  Mi-a plăcut atât de mult, că am luat şi volumele din Anglia. Toate patru.

- Dar tu ştii să traduci?
- Da, ştiu la benzile desenate, majoritatea reuşesc să le traduc.

- Şi le traduci singurică?
- Da. Le traduc în cap.

- Să încerci să scrii povestioare şi într-o limbă străină!
- Am încercat - am făcut deja o carte în engleză.

- Şi de ce nu o publici pe internet, ca să te citească oamenii şi în străinătate?
- Nu vreau deocamdată.

- Nu m-ai lămurit dacă ai citit din Ion Creangă, cred că vi l-a predat şi la şcoală...
- Deocamdată n-am prea citit...

- Nici măcar "Capra cu trei iezi"?
- Da, am citit-o.

- Şi cum ţi se pare limbajul? Mai înţeleg copiii de azi cuvintele frumoase, dar vechi?
- Da! Eu pot să înţeleg "Capra cu trei iezi". Dar oricum, pe viitor, au să înţeleagă poate doar câţiva...

- Cumperi cărţi de la librărie?
- Mai cumpăr şi împrumut şi de la bibliotecă... Chiar acum aştept o carte să apară şi în România, că i s-a amânat debutul: "Patrula djinilor", scrisă de un autor din India (cartea de debut a scriitoarei şi jurnalistei Deepa Anappara - n.a.).

Citit 1541 ori Ultima modificare Luni, 18 Ianuarie 2021 00:37

1 comentariu

  • postat de Violeta Ionescu Duminică, 17 Ianuarie 2021 12:46 5.13.136.*** Link la comentariu
    0
    2

    Cristina Parapiru-Luca este o fetiță dulce și un copil fenomen. Și asta pentru că citește, gândește și scrie cu o ușurință extraordinară. Mai bine zis: transcrie ceea ce vede ea în lumea ei imaginară, Și o face firesc, cu o maturitate pe care greu i-o înțelegem, fără ocolișuri și fără prețiozități. Să fim atenți la fiecare vers sau povestire a ei, fiindcă ne va uimi din nou!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.