În ultimele 24 de ore, 429 de gălăţeni au fost testaţi pentru noul coronavirus, în cazul a aproape 60 dintre ei rezultatele fiind pozitive. Conform raportării făcute de autorităţile sanitare gălăţene, de vineri până sâmbătă, au fost înregistrate 58 de noi cazuri de infectări, ceea ce a făcut ca totalul de infectări raportate de la începutul pandemiei să ajungă la 17.789. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 17 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Cu încă șase noi decese înregistrate în același interval în rândul pacienților infectați cu COVID-19 și aflați în stare gravă, județul contabilizează un număr total de 480 de morți.
Sâmbătă, 16 ianuarie, 115 pacienţi au primit vestea bună a unor teste negative, care i-au făcut automat vindecaţi şi le-au permis externarea din spitale. În total, 15.897 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate.
Conform datelor furnizate de Prefectura Galaţi, sâmbătă se aflau în carantină la domiciliu 1.116 de persoane, în timp ce 1.1537 erau în izolare la domiciliu, iar alte 259, în izolare instituţionalizată.
De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 81.437 de teste.
Pe teritoriul României, ziua de sâmbătă a adus 3.218 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID –19). Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 696 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, în timp ce 66 de bolnavi care figurau ca infectați cu noul coronavirus au fost declarați decedați.

Unul din șapte gălățeni testați este infectat cu COVID. Încă șase bolnavi au decedat

Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
- UPDATE Piromanul care a incendiat uși de apartamente în aceeași noapte a fost capturat- COVID-19. Raportare judeţeană. Doar 129 de gălățeni testați în 24 de ore
- Unde sunt amplasate radarele
- Galațiul a depășit pragul de 100.000 de testări pentru COVID-19. 81 au fost pozitive în ultimele 24 de ore
- Tâlhărit în casă de hoți înarmați
5 comentarii
-
postat de Realitatea
Marți, 19 Ianuarie 2021 11:53
93.122.248.***
Link la comentariu
21
De unde pot cumpăra vaccinul Pfizer (12 euro) pentru a mă păstra în siguranță sau doar politicienii, prim-ministrul și președintele sunt cei care îl revendică. Trebuie să mai așteptăm încă 4 ani pentru rata de vaccinare de astăzi.
-
postat de Sandu
Luni, 18 Ianuarie 2021 16:42
5.13.135.***
Link la comentariu
01
Unii dintre cei testati sunt infectati triplu cu Covid 19.
-
postat de Ion
Duminică, 17 Ianuarie 2021 14:27
5.13.155.***
Link la comentariu
07
-Va rog sa precizati intr-un articol si valorile corespunzatoare ale numarului de persoane internate cu covid19 in spitalele din Galati si cati sunt internati la ATI Galati.
-Care este incidenta infectarillor din orasul Galati? In comunicate se specifica doar incidenta pe judet.
Multumesc -
postat de Titishor
Duminică, 17 Ianuarie 2021 08:42
86.124.204.***
Link la comentariu
13
Din pacate, in continuare sunt prea putine teste.
Din acest motiv sunt persoane infectate ce nu stau in izolare.
Sunt cazuri in care contactii celor confirmati, (contacti cu simptome sau fara) nu sunt testati.
Ar trebui macar un test rapid, reluat dupa 4-5 zile daca a iesit negativ prima data,
iar in caz de rezultat pozitiv izolare minim 10 zile. -
postat de C. U. Riosu
Sâmbătă, 16 Ianuarie 2021 22:05
89.136.7.***
Link la comentariu
19
Ar putea VL să ne spună și câți mor în fiecare zi din alte cauze?