Tânără lovită pe trecerea de pietoni

Tânără lovită pe trecerea de pietoni
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

O trecere de pietoni "celebră" din cauza numeroaselor accidente rutiere a fost din nou, miercuri, 8 iulie, centrul unui eveniment la care şi-a adus contribuţia şi neatenţia unei şoferiţe începătoare. Accidentul s-a petrecut pe marcajul pietonal de pe strada Traian, în zona intersecţiei cu strada Zimbrului, victimă fiind o tânără în vârstă de 27 de ani, care se angajase în traversarea regulamentară a arterei, extrem de circulate. O şoferiţă cu nu foarte multă experienţă, care se îndrepta spre ieşirea din oraş, nu a observat-o la timp şi a pătruns pe marcaj, acroşând-o. Tânăra a fost transportată la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale, deoarece s-a ales cu mai multe leziuni în urma impactului cu maşina şi asfaltul. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Citit 707 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Iulie 2021 21:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.