COVID-19. Peste 500 de gălățeni sunt în carantină

COVID-19. Peste 500 de gălățeni sunt în carantină
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 590 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, unul singur a fost declarat purtător al virusului. Numărul total al celor infectaţi ajunge astfel la 27.663.

Din fericire, nici ziua de miercuri nu a mai a adus vreun nou deces în rândul pacienţilor aflaţi în stare gravă, numărul victimelor COVID-19 din Galați rămânând 951.

Miercuri, 7 iulie, un pacient internat a fost declarat oficial vindecat. În total, 26.694 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate.

Nici în izolare la domiciliu și nici în carantină institituționalizată nu se mai afla vreo persoană din Galaţi, conform aceleiași raportări. În schimb, numărul celor aflați în carantină la domiciliu a ajuns la 544. În izolare instituționalizată se mai aflau miercuri 18 bolnavi de COVID-19.

De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 163.449 de teste.

Citit 870 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Iulie 2021 21:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.