În Joia Mare, IPS Arhiepiscop Casian a împlinit rânduiala spălării picioarelor
Foto: Arhiepiscopia Dunării de Jos

În Joia Mare, IPS Arhiepiscop Casian a împlinit rânduiala spălării picioarelor
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

În Joia cea Mare a Săptămânii Sfintelor Pătimiri, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi a fost săvârşită, conform rânduielii liturgice din Biserica Ortodoxă, slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, în cadrul căreia a fost sfinţit Sfântul Agneţ din care se va pregăti şi se va păstra, pe Sfânta Masă, în tot timpul anului, Sfânta Împărtăşanie ce va fi oferită celor bolnavi şi copiilor. Tot în Joia Mare, chiriarhul Dunării de Jos a împlinit, după tradiţie, rânduiala spălării picioarelor.

"Cu acest prilej, în cadrul unui program misionar şi social-filantropic derulat de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi, filiala Galaţi, în parteneriat cu Arhiepiscopia Dunării de Jos, la Catedrala Arhiepiscopală au participat la slujbă mulţi copii, între aceştia fiind şi copii ucraineni, găzduiţi în această perioadă în Campusul studenţesc din Galaţi.

Copiii și credincioșii prezenţi la slujbă au fost împărtăşiţi de către Înalt Prea Sfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian cu Sfintele Taine.

După rugăciunea Amvonului, ierarhul Dunării de Jos a împlinit pilda de dragoste și îndemnul dumnezeiesc la smerenie și iubire față de aproapele nostru prin săvârşirea ceremonialului spălării picioarelor. În acest an, beneficiarii acestei rânduieli-ritual au fost 12 copii din localităţile Griviţa şi Călmăţui, judeţul Galați, cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani, proveniţi din familii cu posibilități materiale reduse.

La momentul liturgic cuvenit, urmând îndemnul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Înalt Prea Sfinţia Sa s-a încins cu ştergar şi a săvârşit ritualul respectiv celor 12 "mici ucenici", după care le-a oferit făclii aprinse", se arată într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

În cuvântul de învăţătură, ierarhul Dunării de Jos a vorbit despre exemplul de smerenie pe Mântuitorul Hristos l-a oferit ucenicilor Săi, dar şi despre îndemnul şi invitaţia pe care ne-o face tuturor la smerenie şi la întoarcearea către Lumină, Bucurie şi Înviere.

Pe lângă binecuvântarea lui Dumnezeu, "micii ucenici" prezenți la Catedrală în Joia Mare au primit încălţăminte şi îmbrăcăminte nouă, precum şi obiecte de îngrijire personală şi dulciuri, ca parte a programului eparhial "Ne înnoim de Sfintele Paşti".

De asemenea, după slujbă, în cadrul aceluiaşi program eparhial, toţi copiii veniţi la Catedrală au primit daruri, valoarea bunurilor oferite spre bucuria copiilor fiind de peste 11.000 de lei.

Citit 1055 ori Ultima modificare Joi, 21 Aprilie 2022 21:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.