„Sunteţi în concediu?” „Nu, la birou.” „Pot să vin şi eu?” „Sigur, te aştept.” Aceasta a fost ultima conversaţie telefonică pe care am avut-o cu liderul SIP Galaţi, Valeriu Diculescu, chiar miercuri, cu câteva ore înainte de a intra în comă.
Am fost la el apoi să discutăm despre banii pentru concediul profesorilor. L-am găsit sunând la secretariatele şcolilor şi anunţându-i pe contabili să meargă cu statele de plată fără tăierea salariilor, în cazul în care nu ar fi apărut ordonanţa cu pricina în Monitorul Oficial, până a doua zi, 1 iulie.
Mai spera ca oamenii să-şi poată lua măcar indemnizaţiile de concediu întregi. Discuţia a fost aşa cum mă obişnuisem în doisprezece ani de presă, de când ne şi cunoaştem, una degajată, cu un om dispus să mă lămurească exact care este situaţia.
Am făcut calcule împreună, era supărat că vara aceasta va fi cumplită pentru profesorii care urmau să trăiască cu te miri ce până în octombrie, când urmau să ia primul salariu.
Pentru că ne ştim de atâţia ani, i-am citit în glas şi în ochi dezamăgirea şi oboseala cauzate de evenimentele zbuciumate din învăţământul ultimei jumătăţi de an.
Dar nu şi faptul că era ultima oară când aveam să-l văd. Ne-am despărţit plănuind să ne mai întâlnim să dezvoltăm şi alte subiecte.
După-amiază, pe la ora 16.30, am aflat că ordonanţa fusese deja publicată şi l-am sunat să completez materialul care urma să apară a doua zi.
Nu mi-am făcut probleme, pentru că ştiam că întotdeauna răspunde la telefon atunci când este solicitat, acest lucru putând să-l confirme şi alţi colegi din presă.
Întotdeauna era pe baricade, implicat la zi în problemele învăţământului, la curent cu tot ceea ce se întâmpla. Era omul de la care aflai ceva la fiecare întâlnire.
O sursă bună, cum spunem noi jurnaliştii. De aceea apărea şi atât de des în ziar. Era conştient că gazetăria îi asigură un front de luptă, iar comportamentul său faţă de noi a fost de fiecare dată camaraderesc.
Nu mi-a răspuns la telefon. Mi-am spus că s-ar putea să se odihnească şi mi-am văzut de treabă. Mai târziu m-a sunat o colegă să-mi spună că liderul SIP era în comă la spital.
Nu ne-a venit să credem, am crezut că era o glumă macabră, dat fiind situaţia atât de tensionată din învăţământul gălăţean. Doar vorbisem cu el ceva mai devreme! A doua zi am aflat că, într-adevăr, inima sa intrase în grevă. Am sperat să fie doar un protest temporar. Dar s-a dovedit a fi unul definitiv. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
