Triunghiul Bermudelor de la „Lupul de mare”

Triunghiul Bermudelor de la „Lupul de mare”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Ocupând sensul giratoriu din Micro 21, maşinile scoase ilegal la vânzare nu pot fi nici blocate, nici ridicate de autorităţi, ca şi cum n-ar exista * Vid legislativ în legislaţia Galaţiului * Oamenii legii – cu mâinile legate *

Intens circulat, giratoriul din faţa localului „Lupul de mare” ridică, de câteva luni, o nouă problemă în oraş: din cauza maşinilor cu numere străine, lăsate cu afiş în geam, la vânzare, şoferii nu se pot asigura la intrarea în giratoriu, când vin dinspre Real & Selgros, fiind la un pas de a comite accidente grave.

Evident, pe de cealaltă parte, conducătorii auto care deja circulă în sens riscă să facă atac de cord când văd maşinile care le acordă prioritate de numai doi centimetri, din cauza lipsei vizibilităţii.

Fără caracatiţe, fără ridicări, fără amenzi

Soluţie? Previzibil, Galaţiul nu este pregătit – legislativ vorbind – pentru problema maşinilor uitate la vânzare, în mijlocul drumului, unde îi trăzneşte proprietarului ideea. Iar Consiliul Local nu a luat niciodată în discuţie nici măsura montării caracatiţelor, nici a ridicării maşinii.

Cristian Gâscă, directorul Poliţiei Comunitare Galaţi: „În acest moment, există următoarele probleme: respectivele maşini au numere străine şi din acest motiv nu putem identifica proprietarii, pentru a-i atenţiona să-şi ridice maşinile. Aşadar, nu avem cui da amenzile pentru ocuparea spaţiului public. Caracatiţe nu putem pune, pentru că Hotărârea care ne-ar putea abilita în acest sens, nu a fost luată în discuţie de către Consiliul Local Galaţi”.

„Din acelaşi motiv nici nu putem ridica maşinile. În urmă cu câţiva ani, punea ADP-ul caracatiţe, cu avizul nostru. În principiu, dacă s-ar monta aceste dispozitive, proprietarul maşinii ar trebui să plătească 100 lei în prima zi, apoi câte 150 lei pe zi, pentru fiecare zi în care maşina nu este ridicată. Nu are nici un rost să sunăm la ei, la numerele afişate în geam – pentru că, logic, nu apar la întâlnire când văd un poliţist comunitar”.

Nu numai pe trotuar, dar şi în intersecţie!

Problema arată astfel: Poliţia Comunitară nu are acces la baza de date europeană a proprietarilor de maşini din spaţiul UE. Lucru acesta va ieşi însă definitiv din discuţie începând din martie 2011, când România va deveni membră a Spaţiului Schengen, explică directorul Cristian Gâscă.

Din acel moment, identitatea proprietarilor gălăţeni de maşini cu numere străine nu va mai fi un mister, respectivii putând fi sancţionaţi pentru imprudenţa de a-şi lăsa maşinile la vânzare pe domeniul public.

Moda evitării locurilor special amenajate pentru expunerea maşinilor de vânzare (şi care costă câte 50 de lei pe zi) s-a schimbat: autoturismele nu urcă doar pe trotuar, invitând pietonii la slalom, ci acum stau fix la intersecţia cu giratoriu. Că-i mai vizibil.

La telefon, cu proprietarul

Isteţi, proprietarii de maşini cu numere străine au întrezărit vidul legislativ şi, ingenioşi ca toţi românii, au profitat de el. Ieri ne-a răspuns la telefon un singur proprietar – şi unul cooperant! - de maşină expusă la giratoriul de la „Lupul de mare”:

* Reporter: Bună ziua, aveţi o maşină de vânzare la giratoriul din Micro 20.

Proprietarul: Da, am.

* Reporter: Vă sunăm de la „Viaţa liberă”, în urma sesizărilor primite de la cititorii noştri. Ştiţi că nu aveţi voie să lăsaţi maşina în drum.

Proprietar: Păi, mă duc s-o iau de acolo.

* Reporter: De ce aţi mai lăsat-o dacă ştiaţi că nu e voie?

Proprietar: Logic că nu e voie, doar unde s-a mai văzut în lumea asta să laşi maşina în mijlocul străzii?! Dar am văzut că mai lăsaseră şi alţii maşinile acolo, la vânzare, şi-am zis că o las şi eu, s-o dau mai repede. C-am zis că probabil numai la noi, la Românica, merge. Da’ o iau şi o duc în parcare, la blocul meu. Tot la vânzare.

* Reporter: Nu aveţi voie nici în parcarea dumneavoastră să lăsaţi afişul de vânzare, că este domeniul public.

Proprietar: Nu-l mai pun. Eu acum sunt la serviciu, dar o sun pe soţia mea să vină şi să ia maşina de acolo.

Să o ocolească…? Sau să o sară?!

Acum, ce să zicem? Să sperăm că nu îi vine nici unui proprietar de maşină cu numere străină să-şi trântească autoturismul de-a curmezişul străzii Brăilei, sau mai rău, pe Domnească? Că oricum nu îi poate face nimeni nimic! Sau să sperăm că cineva chiar o face, şi măcar atunci Consiliul Local ia măsuri?

Citit 3505 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.