Galaţi, oraşul în care Crăciunul vine tot anul

Galaţi, oraşul în care Crăciunul vine tot anul
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Suspendate şi părăsite, instalaţiile de Crăciun & Revelion aşteaptă următoarea iarnă *

Gălăţenii au sesizat corect: la noi, nici beculeţele nu au mai fost strânse de pe străzile oraşului, oricum vor fi aceleaşi şi la anul, aşa că de ce atâta cheltuială?!

Să le pornească!

Sofia este de mână cu băieţelul ei: „Ha-ha-ha, ştiu că sunt instalaţiile suspendate, mi le-a arătat fi-miu de trei ani zilele trecute, m-am speriat că l-a bătut prea tare soarele în cap. Cică, ˝Uite, mami, fulgi!˝”.

Perdele de lumini, îngeraşi, „La mulţi ani”-uri scrise de mână, steluţe, toate se deteriorează vizibil la peste 30 C°. Măcar de-am fi originali până la capăt şi ar fi toate simbolurile Crăciunului luminoase noaptea.

Dacă vine Moşul şi ne face cadou UN ORAŞ?! 

Către cer, din lipsă de alternative

Dacă prin Bucureşti, Constanţa sau alte oraşe româneşti, CINEVA (nu ştim cine!) s-a urcat totuşi pe scară, cu toată criza, şi a dat jos instalaţiile – conform principiului că de, vine vara, şi ne râde lumea că stăm cu fulgul suspendat – gălăţenii nu au complexe.

De fapt, aceasta este şi curiozitatea noastră – CINE ar trebui să aibă grijă de luminiţele de Crăciun? Doctorii? Profesorii? Pensionarii? Hoţii de fier vechi?

Moşul?!

Citit 993 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.