Ciocolata Eminescu

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Regalul din Ancona: În Italia, la Ancona, pe 6 august, a avut loc un eveniment cultural inedit „A fost o dată, infinitul” (C·era una volta...l·infinito).

Sute de spectatori i-au aplaudat pe cei patru artişti români care au evoluat: Mirela Cişman - soprana, Adrian Vasilache - pianist, Laurentiu Stoica - sculptor, precum si compania de balet „Visballet”, condusă de maestra Eugenia Moroşanu.

S-au interpretat piese ale lui George Enescu, iar poeziile recitate au fost din creaţia lui Mihai Eminescu. Interesantă şi meritorie a fost ideea consulului onorific la Ancona, George Teseleanu, care a ţinut să promoveze imaginea României şi prin intermediul…ciocolatei.

Două trufe de ciocolată fină italiană cu chipul lui Eminescu şi cel al lui Enescu au fost prezentate de domnul Teseleanu: „În aeroporturile din ţară am văzut că sunt puse în vânzare mai multe sticle de vin sau ţuică tradiţională, greu de transportat”.

„M-am gândit că o cutie de ciocolată reprezentând România ar fi un cadou mult mai potrivit, chiar în ocazii instituţionale şi e mai uşor de transportat. Ciocolata, în plus, poate fi dăruită şi copiilor. Nu în ultimul rând, firma care produce trufele este lider pe piaţa dulciurilor de calitate superioară şi la export”.

Pralinele (cum le spun italienii) sunt realizate de maeştri ai ciocolatei din zonă, care afirma că au folosit „cacao de o calitate excepţională, împreună cu o serie de condimente aromatice speciale”.

Ciocolata „Mihai Eminescu”, învelită în foiţă de culoare aurie, are în compoziţie „note aromatice de prune”, iar specialitatea George Enescu, cu un înveliş de culoarea neagră, are „note aromatice de distilat de prune”.

Pentru început, fabrica italiană a produs doar câteva mii de trufe, dar din toamnă delicatesele vor fi realizate în serie. Trufele vor fi vândute în cutii de câte 6 sau 12 bucăţi, pe ambalaj fiind reprezentate figurile celor doi români, Mihai Eminescu şi George Enescu, împreună cu o scurtă biografie.

„Consider că aşa cum în Austria se găseşte ciocolata Mozart, iar în Italia avem Pergolesi şi Spontini, acum vom putea găsi şi Eminescu şi Enescu”.

„Un motiv în plus de a aminti de România şi de cultura română. Am făcut această precizare şi pentru cei care ar contesta legarea numelui marilor artişti de un produs alimentar”, a adăugat consulul.

Singura dezamăgire a acestuia a fost lipsa autorităţilor româneşti de la manifestare şi reflectarea ei în presa din România.

Citit 855 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.