* Din trei accidentaţi – un singur supravieţuitor * „Au intrat în pământ când abia împliniseră 18 ani!”, plâng profesorii nenorocirea abătută pe capetele părinţilor celor trei copii implicaţi în accident *
Înlăcrimaţi, profesorii de la Grupul Şcolar „Radu Negru” nu îşi puteau explica ieri nenorocirea care i-a lovit pe trei dintre cei mai îndrăgiţi copii ai clasei a XII-a B.
Vestea că duminică, pe drumul de întoarcere spre Galaţi, venind de la Târgu Bujor în maşina condusă de Ionuţ Petrică (şi în care se mai aflau colegii băiatului - Cosmin Ignat şi George Bardaş), cei trei au fost implicaţi într-un cumplit accident rutier, a amuţit liceul gălăţean.
Primii doi adolescenţi au fost ucişi pe loc de impactul violent cu singurul copac pe o distanţă de 400 de metri, cel de-al treilea, George, fiind internat în comă profundă la Spitalul de Urgenţă.
„Toată clasa plângea în hohote”
„Erau copiii foarte, foarte buni, cuminţi, liniştiţi, nu au făcut niciodată probleme la şcoală”, spun într-un glas directoarea Mariana Păcuraru şi consilierul şcolar Maria Stan.
Tot Maria Stan povesteşte: „Toată clasa plângea în hohote luni dimineaţă. Sunt unul dintre acele colective extraordinar de unite, sunt ca fraţii între ei. Au pus bani pentru coroane şi ne-au rugat să îi învoim. Unii au plecat la spital, la George. Alţii căutau o capelă pentru Ionuţ, care este din Galaţi. Alţii au plecat la Târgu Bujor, la familia lui Cosmin.”
George – încă în spital
De la spital veştile sunt mai bune decât duminică (moment în care, la ora 13, George era scos cu greu din fiarele încolăcite ale maşinii, fiind unicul supravieţuitor al unui accident atroce):
„O fetiţă îmi spunea la telefon că a intrat în Reanimare, la George, l-a luat de mână, iar George…”, vocea profesoarei se îneacă de lacrimi, „George i-a strâns mâna. Are mandibula ruptă, un picior în ghips şi ruptura de splină pentru care a fost şi operat duminică. De ceilalţi doi… ştim doar că încă nu i-au putut lua părinţii acasă, că nu le-a dat drumul încă de la morgă”, încheie directoarea.
Elevii şi-au anunţat profesorii
Într-adevăr, doar intervenţia Descarcerării reuşea, duminică după-amiaza, să îi „extragă” din ghemul de fiare pe şoferul Ionuţ Petrică şi pe pasagerul din dreapta, Cosmin Ignat. La 18 ani, cei doi copii fuseseră omorâţi pe loc în impactul cu singurul copac de lângă Drumul Judeţean 261, Cuca-Scânteieşti.
O altă fostă profesoară, sosită în cabinetul directoarei, spune că groaznicele veşti au circulat cu viteza fulgerului: „Copiii ne-au anunţat. Noi de la ei am aflat. Azi dimineaţă, doamna directoare le-a recomandat tuturor profesorilor care intră la clase să ţină un moment de reculegere în amintirea lui Ionuţ şi a lui Cosmin. La ei în clasă nu se putea sta – hohoteau de plâns cu toţii”.
Altar pentru Ionuţ şi Cosmin
„Aţi fost în faţa cancelariei?”, ne întreabă şi directoarea. „Am făcut împreună cu elevii un loc în amintirea lor… Toată şcoala a fost prin faţa cancelariei. Toţi suntem răvăşiţi, nu ne putem reveni”.
10-11 candele ard cuminţi, aliniate pe o măsuţă din faţa cancelariei. Sprijinit de un buchet de flori, alături de o cruce prea neagră pentru nişte copii – mesajul întregii şcoli: „Dumnezeu să îi ierte – Ionuţ şi Cosmin”.
Catalogul clasei a XI-a B – noul catalog definitiv nefiind încă gata – demonstrează că elevii, deşi nu erau premianţi, aveau o situaţie şcolară bună.
Tot profesoarele spun că unul dintre colegi vorbise cu unul dintre ocupanţii maşinii: „Spunea că mergeau cu 180 km/h, că depăşiseră coloane de maşini. Probabil asta s-a întâmplat şi atunci: au vrut să depăşească, nu s-au mai putut redresa şi au lovit copacul. Nu aveau experienţă! Era un singur copac acolo! De i-ar tăia pe toţi!”.
În loc de majorat - înmormântări
„Vom merge toţi la înmormântări. Vom vedea cum ne vom împărţi. Uitaţi, e ziua lui George pe 2 octombrie”, ne arată fosta profesoară a băieţilor, notiţele făcute la capăt de catalog, şi continuă: „Altul se născuse pe 17 septembrie. Celălalt pe 1 august. Şi vroiau să facă toţi trei, la Ionuţ, o mare petrecere de majorat, la care erau invitaţi toţi colegii”.
Profesoara nu mai poate continua, glasul i se frânge. „Ce poate fi în inima părinţilor lor?”, întreabă cadrele didactice frângându-şi mâinile.
Cine poate şti? Cine îşi poate imagina atâta durere? Dumnezeu să vă odihnească, copii!
