Muncă la negru pe stadionul din Braniştea

Muncă la negru pe stadionul din Braniştea
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Angajat de probă şi expediat după trei zile, fără niciun ban * Firma Media Terra amendată cu 3.000 lei din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă *

Găsit prin mica publicitate, loc în care îşi oferea serviciile de lăcătuş, gălăţeanului Viorel Rusu, de 43 de ani, i-au fost oferite toate condiţiile: job de sudor, plată de 50 de lei pe zi, de luni până vineri, cu ziua de lucru de opt ore.

A fost aşa de grozav, că după trei zile de muncit în brânci, uneori chiar şi în hainele curate de acasă şi cu un program prelungit după bunul plac al „angajatorului”, Viorel Rusu a anunţat că pleacă, dar că îşi vrea banii pentru munca depusă.

Nici gând, i s-a răspuns de la firmă, ai fost în probe, probele nu se plătesc, scrie la Codul Muncii. Şi aşa era – numai că pe dos, lucru certificat şi de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM). Amănunte, în materialul care urmează.

Super condiţii

Revenit de la munca din străinătate, gălăţeanul Viorel Rusu a trăit, alături de familia sa, timp de două-trei luni, din banii strânşi în Italia, dar…

„Bani s-au terminat şi am zis să-mi găsesc de muncă. Mai întâi, am luat o ţacă de la o firmă care a zis că îmi face carte de muncă şi după o săptămână de muncă, au zis că nu mai au nevoie de serviciile mele. Dar măcar ei m-au plătit pe ce am muncit!”.

„Dar de data aceasta, când m-au sunat joi, 16 septembrie, cei de la ˝Media Terra˝ SRL, am zis că sigur sunt oameni serioşi. Au spus că au pentru mine un job de sudor, deşi eu le-am zis că da, ştiu să sudez, dar nu sunt autorizat. Mi-au zis că nu contează, că trebuie doar să ˝punctez˝ un gărduţ, deci nu îmi trebuie calificare”.

Încântat şi de restul condiţiilor oferite telefonic de către secretara firmei - plată de 50 de lei pe zi, de luni până vineri, cu ziua de lucru de opt ore – Viorel Rusu a plecat să se întâlnească cu inginerul care urma să îi fie şef.

De la interviu – direct la descărcat tone de plasă

„La ˝angajare˝ au fost de faţă doar domnul inginer Şerban şi secretara firmei, care nu mi-au spus în ce fel se va face plata – o dată pe lună sau tip lichidare-avans. Nu mi s-a spus nici că sunt în probă, nici nu am semnat niciun fel de act care să servească ca dovadă de angajare”.

„Am fost luat cu maşina de inginerul Şerban, împreună cu alţi doi băieţi, să ne arate unde vom munci. Am ajuns la Braniştea, în hainele noastre curate, de oraş. La Braniştea ne aştepta o maşină, să descărcăm trei tone de plasă”.

„Am descărcat, deşi nu ni s-a dat nici o salopetă, nici un echipament de lucru. De la Braniştea, ne-am întors la Galaţi, la un depozit de pe bulevardul Coşbuc, unde am încărcat maşina cu alte patru tone de gard de plasă, de doi metri lăţime şi patru lungime, cu care am plecat la Vlădeşti, să descărcăm maşina”.

„În concluzie, am plecat de la interviu direct la muncă şi am muncit până la ora 17, neechipaţi corespunzător, eu stricându-mi tricoul într-o plasă de sârmă”.

…apoi la prăşit

Destul de asemănător au decurs şi următoarele două zile de lucru, dar Viorel a avut alte surprize: „Am fost duşi cu maşina la un stadion din Braniştea, care urmează să fie făcut pe fonduri europene”.

„Acolo am fost pus să prăşesc. La interviu nu mi-a zis nimeni nimic de prăşit! Pe lângă noi a trecut un domn care nu ne-a băgat în seamă, dar am auzit că era patronul”.

„Acasă! Că plouă”

Mai problematic a fost luni, când a fost expediat acasă, pe motiv că ploua. A fost momentul în care Viorel Rusu a început să-şi pună întrebări serioase:

„Păi, dacă ploua 10 zile pe lună, eu unde ajungeam cu salariul? Nu se merita să lucrezi o zi şi să stai trei”.

Nici nu s-a întors însă bine acasă, că a fost rechemat la Braniştea: „Ne-a pus din nou să prăşim!”.

Banii? O dată pe lună

„Marţi l-am oprit pe patron, care trecea pe lângă noi, şi l-am întrebat de bani. Ne-a răspuns că o să-i primim luna următoare, pe data de 3, o singură dată pe lună”.

„I-am zis că eu nu mănânc o dată lună şi că dacă ştiam de la început, nu mai munceam pentru firma dumnealui. În plus, toţi de acolo eram necalificaţi. Apoi am aflat că nu plecăm din Braniştea până la ora 17. Deci ore suplimentare fără plată?”

…dar nu în probă, da?

„Miercuri am fost la firmă şi i-am spus secretarei că mă retrag, că nu-mi convin condiţiile. M-am întors după-amiază, după bani. Iar secretara îmi zice că proba de muncă nu se plăteşte, şi m-a trimis la Codul Muncii. Şi am citit Codul Muncii, doamnă”.

„Şi scrie acolo, la Articolul 31, paragraful 5 că pe durata de probă salariatul de bucură de drepturile salariale. Dar mie nici nu mi-a zis nimeni că sunt în probă! Eu îmi vreau doar banii pe zilele lucrate. Am depus un memoriu şi la ITM, şi sper să primesc răspuns favorabil”.

Amendă ITM de 3.000 lei

Paula Stafie, reprezentant ITM: „Într-adevăr, firma a fost verificată, fiind apoi sancţionată de către ITM pentru muncă fără forme legale, cu 3.000 de lei. Amenda se aplică pe fiecare persoană găsită muncind fără forme”.

„În cazul cititorului dumneavoastră, acesta îşi poate recupera banii de la firmă prin două modalităţi: ori foloseşte un act prin care să rezulte că a fost angajat, iar firma este obligată să achite banii, ori dacă nu are acest act, acţionează pe cale legală şi dă firma în judecată, având însă nevoie de martori care să confirme faptul că a muncit”.

Stadion pentru Unirea Braniştea

* Investiţie de 70.000 lei a Consiliului Local Braniştea *

Contactat telefonic, primarul Marian Adămache, Braniştea, explică: „Stadionul care se construieşte acum la noi este un proiect început pe Ordonanţa de Guvern numărul 7 (ordonanţă privind construirea, în general, a unor obiective săteşti)”.

„Dar până în momentul acesta singurii bani investiţi în această lucrare sunt cei daţi de Consiliul Local Braniştea – 70.000 lei – şi vizează doar construirea părţii de teren a stadionului, fără anexe: tribune, vestiare etc. Nu ne permitem să facem şi restul stadionului!”.

„Din aceşti 70.000 de lei, între 9.000-10.000 lei a costat numai proiectul, restul banilor fiind luaţi de firma care a câştigat proiectul. În acest moment nu aş putea spune cu exactitate despre ce firmă este vorba, pentru că nu sunt la birou şi nu pot verifica”.

„Până acum s-au pus stâlpii de împrejmuire şi s-a turnat betonul peste teren, urmând ca pe acest beton să fie pus gazonul artificial. Această construcţie a fost prevăzută să dureze în jur de un an, data limită fiind sfârşitul lui 2010”.

„Beneficiarul proiectului va fi Consiliul Local Braniştea, care a dorit ca acest stadion să existe pentru că avem echipă în Liga a IV-a - Unirea Braniştea”.

„De la Guvern sunt aşteptaţi restul de bani pentru terminarea stadionului, care la final va costa în jur de 450.000 lei. Nu ştim când vom primi aceşti bani, dar cert este că am trimis recent documentaţie la Guvern, cu stadiul în care ne aflăm cu lucrările”.

Neavând confirmarea că firma care desfăşoară lucrări la stadionul din localitate este chiar Media Terra SRL, opţiunile rămân deschise.

Vestea bună pentru locuitorii din Braniştea este că proiectul stadionului nu stă pe loc.

Unde este Media Terra SRL?

Am încercat, în cursul zilei de vineri să contactăm şi firma Media Terra SRL, pentru obţinerea punctului său de vedere asupra întregii probleme.

Telefonul oferit de inginerul Şerban prezenta însă permanent ocupat, iar la sediul din strada 1 Decembrie 1918 (şi în care, se pare funcţionau trei firme – una de amanet, un exchange house şi „Media Terra”) nu mai erau de găsit:

„Au fost aici doar o lună şi jumătate”, ne-a explicat angajata de la amanet şi a continuat: „Au plecat joi de aici, şi-au mutat sediul, am auzit că undeva în Depozit”.

Lecţii gratuite pentru angajaţi

Gălăţeni, cu alte cuvinte, să ne fie învăţătură de minte: o fi criza mare, dar fără hârtii semnate şi Codul Muncii învăţat ca pe Tatăl Nostru, nu vă apucaţi să ridicaţi nici un ac – în cea mai fericită variantă, veţi fi plătit doar o dată pe lună.

Asta dacă nu sunteţi în probă, logic.

Citit 2471 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.