UE a aprobat prelungirea lucrărilor ISPA cu un an

UE a aprobat prelungirea lucrărilor ISPA cu un an
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Uniunea Europeană a aprobat cererea societăţii Apă Canal de prelungire a termenului de executare a lucrărilor de extindere şi modernizare a reţelelor de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din municipiul Galaţi şi de realizare a staţiei de epurare a apelor uzate, a declarat, ieri, pentru „Viaţa liberă”, directorul unităţii, Gelu Stan.

„UE ne-a acordat încă 12 luni, până la 31 decembrie 2011, pentru a finaliza lucrările pe reţele”, a afirmat acesta.

Termenul iniţial pentru încheierea acestor lucrări era 31 decembrie 2010. Dacă UE nu ar fi acceptat prelungirea acestui termen, Apă Canal ar fi pierdut banii pe care îi mai avea de consumat din fonduri nerambursabile ISPA – adică 3,8 milioane de euro dintr-un grant de 47 de milioane de euro – şi ar fi trebuit să finalizeze lucrările intrând în cele 18 milioane de euro împrumutate, cu dobândă, de la Banca Europeană pentru Investiţii.

Citit 957 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.