Gălăţean mort sub autocarul nemţesc al unui turc

Gălăţean mort sub autocarul nemţesc al unui turc
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un bărbat despre care nu se ştiu foarte multe momentan – se pare un om al străzii – a fost găsit mort sub un autocar, vineri dimineaţă, în faţa Hotelului Sofin.

Se pare că omul a încercat să se adăpostească de gerul nopţii. Din păcate, locul pe care şi l-a ales n-a fost cel mai potrivit, iar temperatura scăzută i-a venit de hac.

Cel care a descoperit cadavrul bărbatului a fost şoferul turc al tirului sub care se adăpostise gălăţeanul. Acesta şi-a anunţat macabra descoperire la 112, iar la faţa locului s-a deplasat un echipaj al SMURD care, alături de oameni ai legii, au constatat şi înregistrat decesul.   

„A fost realizată o colaborare internaţională. Dimineaţa devreme şoferul turc al unui autocar nemţesc a constatat cu groază prezenţa unui mort sub maşina sa. Mortul era român, un biet boschetar care a vrut să aibă un acoperiş deasupra capului”.

„Din păcate, lateralele nu i-au asigurat încălzirea şi a murit de frig, chircit, sub maşină”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa.

Citit 996 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.