Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, în parteneriat cu Centrul Cultural "Dunărea de Jos" Galați și Școala de dans "Tăbuș", organizează vineri, 21 iunie 2024, ample manifestări dedicate Zilei Universale a Iei, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
"Manifestările cultural-educative și artistice aduc o contribuție semnificativă la păstrarea, transmiterea și valorificarea portului popular românesc, a creațiilor folclorice, precum și a dansurilor populare tradiționale românești. Activitățile ce se vor desfășura au scopul de a susține, încuraja și promova purtarea costumului popular tradițional românesc și sunt dedicate tuturor categoriilor de vârstă", precizează Muzeul Eparhial, care-i invită pe gălățeni să participe în număr cât mai mare la activitățile organizate. Desigur, în ton cu această sărbătoare, gălățenii sunt îndemnați să poarte cu mândrie ia românească!
Programul manifestărilor (intrarea este liberă) este următorul:
17:00 - vernisarea expoziției "Dăinuire" (colecția Diana Melnic, artist plastic), în Sala de expoziții temporare "Sergiu Dumitrescu";
18:00 - spectacol folcloric susținut, în Grădina Muzeului, de Ansamblul Folcloric "Doinița Covurluiului", Ansamblul de Cântece și Dansuri "Flori Dunărene" din Braniștea, Grupul Folcloric "Sălcioare Dunărene" al Inspectoratului Școlar Județean Galați, Ansamblul Folcloric "Dor de tei", Şcoala de dans "Tăbuș", Rareș Tăbuș - instrumentist, Grigoraș Moisă - solist; invitat special - Cristian Ciaușu, câștigătorul "Românii au talent", sezonul 14;
18:00 - 21:00 - târg de meșteri populari, în Grădina Muzeului.
Din anul 2013, din inițiativa Asociației "La blouse roumaine", care promovează și protejează valorile culturii românești și universale, ziua de 24 iunie a devenit Ziua Universală a Iei românești, care a fascinat și continuă să uimească, prin cromatică, decoruri și modele, până în zilele noastre. Ia românească este sărbătorită în 50 de țări de pe șase continente, fiind piesa vestimentară cea mai cunoscută din întreg costumul popular, care face legătura cu strămoșii noștri, cu rădăcinile noastre și care ne poartă în trecut, amintindu-ne de lada de zestre a bunicii.