Peste 160 de blocuri din Galaţi nu primesc căldură

Peste 160 de blocuri din Galaţi nu primesc căldură
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dacă joi, în oraş erau, oficial, 181 de blocuri fără căldură, vineri dimineaţă numărul lor era de 178. Până seara era aşteptată o scădere până la la 165. Din cele 178 de blocuri fără căldură, 144 de blocuri din Aviaţiei erau afectate de lucrarea efectuată la conducta Electrocentrale, alte şapte blocuri din Saturn sunt racordate la un punct termic aflat, până miercurea viitoare, în lucrări de modernizare (desfăşurate de Apaterm), iar avarii se înregistrau la alte 27 de blocuri, 14 din Micro 18 (F6-F11, E8-E11, D6, D7, D8A şi D9A) şi 13 din Mazepa 2 (L4-L6, M8, M 10-M15 şi CL1-CL3). Potrivit datelor furnizate de directorul de producţie al Apaterm, Mircea Ispas, ultimele 13 blocuri urmau să primească căldură în a doua parte a zilei, după remedierea defecţiunii. 

Electrocentrale spune că e vina constructorului, Vâlceana neagă!

Deşi data de finalizare stabilită de firma Vâlceana (cea care lucrează la înlocuirea conductei Electrocentrale, din zona Aviaţiei) este 9 noiembrie, directorul CET, Eduard Urbanschi încă spera că „în week-end se va finaliza lucrarea”. Potrivit acestuia, este vorba despre o lucrare de înlocuire a unei bucăţi de conductă, lucrare începută în vară, spune directorul şi care, în ciuda faptului că trebuia să fie gata până pe 1 noiembrie, încă este deschisă! „Lucrarea constă în înlocuirea, pe tronsoane, a conductelor CET. Unul din motivele pentru care firma Vâlceana nu a finalizat lucrarea la timp a fost faptul că s-a lovit de refuzul agenţilor comerciali din zonă de a-şi da acordul să se sape pe sub magazinele lor. Un alt motiv este că cei de la Vâlceana nici nu au mobilizat mai mulţi muncitori. Sigur, pentru întârzierile înregistrate – căci noi am planificat ca lucrarea să se termine până în 1 noiembrie – se vor percepe penalităţi de la firmă”. O firmă care a câştigat, prin licitaţie, acum patru ani, dreptul de a realiza lucrările Electrocentrale, contract care expiră în primăvara anului viitor, mai spune directorul CET, Eduard Urbanschi.

„Singurul motiv pentru întârziere este că nu am putut lucra, căci amplasamentul nu a fost eliberat. Nu noi trebuia să ne mobilizăm, ci domnul director de la CET pe care l-am înştiinţat de acum două luni că trebuie să fie eliberat amplasamentul! Ca să înţelegeţi, magazinele de acolo sunt construite deasupra conductei de termoficare, magazine care au autorizaţie de construcţie. Cum au obţinut-o, nu ştiu, dar, mă rog, nu este primul caz din Galaţi în care sunt construcţii peste reţele publice!”, spune directorul Vâlceana, Gheorghe Mitroi. Acesta adaugă că Electrocentrale nu are cum să penalizeze firma pentru întârziere „pentru că în contract se spune că vom termina înainte de 1 noiembrie, dar după eliberarea amplasamentulu, fapt care nu s-a întâmplat. Acum, am găsit o soluţie, am sudat bucăţi de ţevi pe sub magazine şi lucrarea este bună, va rezista vreo 20 de ani. După aia iar va ceda şi iar îşi vor aduce aminte unii că magazinele acelea sunt construite deasupra conductelor termice!”, spune, supărat, Mitroi. O situaţie pe care Primăria ar trebui să o lămurească, măcar  aşa, ca să nu rămână cazul Panetta singular…             

Gigacalorimetre trimise la verificat iarna!

Din păcate însă, în afară blocurile aflate oficial în evidenţele Apaterm ca neavând căldură din diverse cauze (avarii, lucrări de modernizare etc). multe alte imobile nu primeau ieri căldură din cauză că nu aveau montate, la limita de proprietate, gigacalorimetrele, aceste aparate de măsură aflându-se la Arad sau Piteşti, la firmele care au câştigat licitaţia Apaterm pentru verificarea lor. „Verificarea gigacalorimeterelor este responsabilitatea Apaterm. Aparatele de măsură au fost trimise la verificat abia în septembrie, pentru că licitaţia pentru stabilirea firmelor de verificare s-a făcut cu întârziere, din cauza faptului că Apaterm a avut conturile blocate, până la declararea insolvenţei…”, a explicat directorul Mircea Ispas. Potrivit acestuia, „mai avem de primit, de la verificat în jur de 200 de gigacalorimetre, care vor sosi săptămâna viitoare, dar facem eforturi ca locatarii să nu sufere de frig din acest motiv; acolo unde sunt astfel de situaţii găsim soluţii tehnice să dăm drumul, temporar, la căldură chiar şi fără aparate”. O soluţie care însă nu este pe placul multor administratori de bloc. Unii din aceştia refuză varianta, întrucât agentul termic necontorizat va fi facturat „la pauşal”, existând temerea că factura la căldură va fi umflată…

La redacţia Vieţii libere am primit mai multe sesizări legate de cazuri de blocuri fără căldură, din cauza lipsei gigacalorimetrelor, trimise la verificat: PS 11 B, E6, E 7 şi E 8 (Ţiglina I), C 7, C 8 (Micro 13 B) şi C 2 (Micro 39 C). După ce am sesizat situaţiile la Apaterm, directorul Ispas ne-a răspuns: „la PS 11 B s-a montat un contor deja, în Ţiglina I se rezolvă astăzi situaţia blocurilor E 6 şi E 8, urmând ca sâmbătă, să se lucreze şi la E 7, pentru că muncitorii noştri înţeleg că este o situaţie deosebită şi vin la lucru chiar şi în zilele libere pentru care nu sunt plătiţi suplimentar. La blocurile C 7 şi C 8 din Micro 13 B este într-adevăr o problemă, gigacalorimetrele nu au venit de la verificat, dar în week-end vom găsi soluţii tehnice ca oamenii să nu mai stea în frig”.

O altă situaţie semnalată la BR 1 A (Mazepa) a fost verificată de directorul de producţie: „nu este căldură, pentru că trebuie aerisită conducta, au mers muncitorii acolo, dar nu au găsit o cheie de la subsol; cum vor găsi vecinii cheia, vor lua legătura cu omul e la punctul termic”. Nici sediul central al Primăriei nu avea ieri dimineaţă căldură, însă cei de la Apaterm au explicat: frigul este provocat de o defecţiune la instalaţia interioară a clădirii!

 

Citit 1959 ori Ultima modificare Vineri, 04 Noiembrie 2011 16:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.