Primarul Dumitru Nicolae: „Am prelungit recensământul în mod forţat!”

Primarul Dumitru Nicolae: „Am prelungit recensământul în mod forţat!”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Recensământul 2011 s-a făcut în grabă şi nu e niciun secret că nu a fost toată lumea înregistrată. Noi am prelungit în mod forțat recensământul, pentru că trebuie să terminăm ce am început.  Nu se lucrează numai la noi, se lucrează în toată ţara şi bine ar fi ca guvernanţii noştri să ia realitatea aşa cum este şi să recunoască faptul că s-au făcut greşeli exact de la centru, de la Institutul Naţional de Statistică. Nu e vina noastră că s-a creat confuzia cu CNP-urile şi că în anumite situaţii, trebuie să o luăm de la capăt.  Sperăm că guvernanţii noştri îşi vor da seama de carenţele acestei legi şi că vor prelungi în mod legal termenul de înregistrare a celor neînregistraţi”, spune primarul Dumitru Nicolae.   

Edilul şef al municipiului Galaţi (municipiu de rangul I) este îngrijorat şi pentru faptul că după numărătoarea provizorie,  municipiul Galaţi iese cu o „scădere a populaţiei cuprinsă între 50.000 şi 60.000 de locuitori”. „Acest fapt se va reflecta asupra fondurilor privind repartiţiile bugetare, asupra numărului de bugetari din Administraţia publică, al lucrătorilor de la pază şi ordine (care se raportează la numărul de locuitori), asupra altor aspecte care implică statutul de municipiu cu vocaţie europeană. Vor fi scăderi şi asupra numărului de deputaţi, senatori şi consilieri municipali care, de regulă, sunt stabiliţi în funcţie de numărul de locuitori al municipiului nostru”.

 

Citit 4207 ori Ultima modificare Luni, 07 Noiembrie 2011 23:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.