ByteForce de la CNVA, cu „Buldozerul” la concurs

ByteForce de la CNVA, cu „Buldozerul” la concurs
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Echipa de robotică ByteForce, reprezentantă a Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, pornește într-o nouă aventură de excepție. Elevii și roboțelul lor, „Buldozerul”, împreună cu profesorul Romeo Zamfir, au pornit cu emoție, dar și cu încredere în ceea ce fac, la Campionatul European de Robotică FIRST Tech Challenge European Premier Event ce va avea loc în Eindhoven, Olanda.

Calificarea echipei ByteForce la această competiție internațională a venit în urma unui sezon impresionant în cadrul Campionatului Național de Robotică FIRST Tech Challenge România, organizat de Asociația „Nație prin Educație” și susținut de membrul fondator BRD Groupe Société Générale. Printre rezultatele notabile ale echipei menționăm: Premiul Motivate 1, locul 4 în calificări, a 3-a cea mai bună alianță în play-oY, al 8-lea cel mai mare scor la nivel mondial. Acești tineri pasionați de știință, tehnologie și inovație ne arată, încă o dată, că excelența se naște din muncă, determinare și spirit de echipă. ByteForce nu este doar un nume, ci o forță reală în domeniul roboticii, formată din elevi care ne inspiră prin perseverență, creativitate și dorința de a face performanță la cel mai înalt nivel.

La această competiție prestigioasă din Olanda participă 96 de echipe din peste 25 de țări, iar prezența echipei „ByteForce” pe această scenă internațională este o reușită deosebită în sine. Este un motiv de mândrie pentru întreaga comunitate gălățeană și un exemplu pentru generațiile tinere din întreaga țară. Această deplasare nu ar fi fost posibilă fără sprijinul esențial oferit de Consiliul Județean Galați, Primăria Municipiului Galați și sponsorii privați care au ales să investească în educație, inovație și tineri cu adevărat remarcabili.

„În spatele fiecărei reușite stau sute de ore de muncă, greșeli transformate în lecții și o echipă care nu renunță. Sunt mândru să le fiu alături”, ne-a spus domnul profesor Romeo Zamfir, director al Colegiului Național „Vasile Alecsandri” și mentor coordonator al echipei ByteForce. Le urăm mult succes în competiție, să-și reprezinte colegiul, orașul și țara cu încredere, curaj și demnitate! Indiferent de rezultat, sunt deja câștigători prin ceea ce au realizat până acum.

„Buldozerul” este noul roboțel creat de inimoșii elevi gălățeni pentru competiția din Olanda, care la teste a dat rezultate deosebite, rezultate care vor fi confirmate, sperăm, și într-un concurs oficial. Menționăm faptul că, după calificarea de la Pitești, construirea noului robot și deplasarea membrilor echipei în Olanda a fost posibilă cu sprijinul autorităților locale gălățene.

„Viața liberă” susține performanța și transmite mult succes echipei ByteForce și roboțelului „Buldozerul”, pe care îi așteptăm acasă cu premii.

Citit 676 ori Ultima modificare Luni, 30 Iunie 2025 11:41

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro