Lada de gunoi a recunoştinţei - Martiriul urmaşilor eroilor martiri

Lada de gunoi a recunoştinţei - Martiriul urmaşilor eroilor martiri
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Revoluţia înfundată sau ce-a mai rămas după ce n-a mai rămas nimic

De peste două decenii, zilele Crăciunului nu sunt bucurie pentru ei. Cu cât se aproprie data de 22 decembrie, EI se înnegurează tot mai mult, îşi amintesc de tinereţea copiilor lor ucişi în nebunia minunată a unei revoluţii tot mai contestate, pregătesc pomenile şi plâng din fântânile ochilor uscaţi în 22 de ani de lacrimi. Adesea, sunt înjuraţi de oameni la fel de necăjiţi, dar cărora le trăiesc măcar copiii. Oameni care au strigat poate şi ei măcar “Ura!”  la Revoluţie. Părinţilor rămaşi cerniţi li se reproşează tocmai eroismul copiilor morţi, eroilor care şi-au pierdut totul li se impută toată nevolnicia guvernanţilor vremii noi! Scrie Biblia: "Părinţii mănâncă aguridă şi se strepezesc dinţii copiilor", însă la noi mor copiii pentru România şi sunt înjuraţi ochii plânşi ai părinţilor!

Moarte bătrână, uitare veche…

“După 22 de ani cu toţii am îmbătrânit. Şi cei care au fost atunci tineri, şi noi… Am început să mai dispărem. Unii au trecut la Domnul, alţii au rămas cu sechelele revoluţiei, şi-au şubrezit sănătatea. Sunt mulţi cărăra le-a murit singurul copil la revoluţie şi au rămas singuri. Marea majoritate! Acum, ce ne macină cel mai mult e sănătatea, care e scumpă. Ca să trăim măcar ca să mai facem pomenirile fiilor noştri”, spune Ştefan Grigoraş, preşedintele Asociaţiei urmaşilor eroilor şi a răniţilor Revoluţiei din Decembrie 1989 din Galaţi.

Luminiţa de la capătul puterilor

“A mai murit anul ăsta un rănit de la revoluţie, un băiat tânăr din Şendreni, Florin Suruianu. A fost militar în termen şi a fost împuşcat în ambele picioare. Era foarte retras şi din ce în ce mai bolnav… Cei de prin comune, unii au mai murit, alţii sunt uitaţi de Dumnezeu. A murit tatăl lui Ciobanu, din Cerţeşti - a rămas bătrâna. Ciobanu era cel care spunea că a visat că i-a făcut băiatul o fântână şi, ce să vezi, a găsit apă chiar acolo unde o săpase în vis băiatul… Madam Penciu e bolnavă, cu inima, nu poate să mai meargă. Crap e operat pe colon, e bolnav… Bătrânii pe la ţară, Ciobanu şi Crihană, sunt bolnavi... Colibă e bolnav, paralizat. A paralizat la Prefectură, chiar când făceam o şedinţă în ajunul lui 22 decembrie… El a apucat de şi-a exhumat băiatul şi l-a dus de l-a înmormântat la Bucureşti. Soţia lui Ionaşcu şi ea este bolnavă… Cu familia Bejenaru n-am mai luat legătura – e pe la ţară... Toboş de la Tecuci, şi ea este bolnavă, abia merge! Am îmbătrânit, cu toţii suntem la capătul puterilor. Acum ne-ar fi făcut bine medicamentele gratuite, puţină grijă pentru noi… Mai ales acum, cu guvernarea asta, au început să ne uite, să ne dea la lada de gunoi. Nu mai avem speranţă!” Nu e nicio lumină la capătul tunelului!

Cimitir amar

Duminică, 18 decembrie, foarte aproape de sărbătoare, monumentul şi mormintele eroilor Revoluţiei din Cimitirul “Eternitatea” erau încă nereparate! O obligaţie făcută mai mereu în fugă… Am fost acolo duminică, împreună cu Ştefan Grigoraş. “Anul trecut, în 2010, chiar când se depuneau coroane aici la monument, a căzut o placă de sus, chiar când erau prea-sfinţitul, prefectul, primarul, în jurul monumentului! Era să ne cadă în cap! Şi am zis că măcar ăsta o fi un semn, că se vor lua măsuri şi se vor reface mormintele şi monumentul. Anul ăsta, până acum nu s-a uitat nimeni! Ţi-e groază să te uiţi! Au început să mai repare, dar cu mortar, nici măcar cu ciment alb, să arate cât de cât a morminte placate cu marmură… Reparaţiile astea s-au făcut totdeauna grăbit, pompieristic. Deja, de două mandate, făceam referate la Primărie, să se ocupe de reparaţii, însă n-am fost auzit. Se invoca faptul că trebuie făcut proiect, că trebuie băgat şi monumentul mare din faţă…” Nu puteam să nu remarcăm, în imediata apropiere, monumentul eroilor din Primul Război Mondial, bine întreţinut după aproape un secol! Materialele au fost, se vede, de calitate, meşterii, pricepuţi! La mormintele eroilor din 1989, hibele au apărut repede, iar la unele au fost lăsate nereparate două decenii. Alţi oameni, alt obraz, altă consideraţie!

Citeşte şi:

Un gălăţean, în lotul „teroriştilor”

 

Citit 2190 ori Ultima modificare Joi, 22 Decembrie 2011 10:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.