Un dosar cu 4 milioane de lei despăgubiri

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bogdan Alexandru Boza este un om de afaceri, care, în urma unui litigiu comercial, a câştigat în instanţă un proces prin care firma Arcada Company SA Galaţi a fost obligată de Tribunalul Galaţi, pe calea unei acţiuni civile având ca obiect somaţie de plată, să-i fie plătită suma de 4.000.000 lei ca urmare a unui contract de management. Boza a ajuns să lucreze cu Arcada după ce deputatul Boldea a fost jurist la această firmă. Potrivit surselor noastre, deputatul a încercat în repetate rânduri să îl implice pe administratorul firmei în acţiuni ilegale, dar a fost refuzat de fiecare dată.

La un moment dat, Boldea i-a adus la cunoştinţă administratorului că are de achitat un ordin de plată de aproximativ 40 de miliarde de lei vechi, ordin de plată ce purta ştampila firmei Arcada, pentru presupuse servicii de management prestate de Bogdan Boza. Administratorul firmei Arcada Company SA a negat semnătura de pe contractul lui Boza, acuzând că i-a fost furată ştampila, însă în urma expertizei grafologice depuse la dosar, care a atestat că semnătura de pe contract îi aparţine administratorului, Tribunalul Galaţi i-a dat câştig de cauză reclamantului-creditor Bogdan Alexandru Boza. Ulterior, dosarul a fost trimis în rejudecare tot la Tribunal, iar în momentul de faţă se află încă pe rolul instanţelor. Ulterior, povestea s-a repetat, având în prim-plan o altă firmă, caz despre care vom reveni într-una din ediţiile viitoare.

Citit 2200 ori Ultima modificare Duminică, 18 Martie 2012 13:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.