Canalizările din oraş, la mâna Domnului!
Foto: Foto: Ionatan Ţuţu

Canalizările din oraş, la mâna Domnului!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

  • Soluţie tehnică oficială pentru ca oraşul să nu se mai inunde: "Să ne rugăm la Dumnezeu să nu mai plouă cu 24,5 litri pe metrul pătrat"
  • Nu ne rămâne decât să trimitem o scrisoare deschisă în  Cer (!) şi să-i rugăm pe responsabilii cu ploaia să ne mai ierte de astfel de torenţiale!

 

Ploaia torenţială de miercuri după-amiază, care a transformat oraşul într-o mică Veneţie, a pus (din nou) pe gânduri autorităţile, şi în special pe cei de la Apă Canal, care au oferit aceleaşi explicaţii şi puţine soluţii. Mai în glumă, mai în serios, vinovat este în primul rând Cel de Sus pentru că a trimis deasupra Galaţiului nori care au vărsat cantităţi de apă de 2,7 ori mai mari decât capacitatea maximă de preluare pe care o are sistemul de canalizare (aproximativ 24,5 litri pe metrul pătrat). Apoi, vine şi o explicaţie mai pământeană: odată cu şuvoaiele de apă au fost antrenate în sistemul de canalizare şi cantităţi importante de aluviuni, pământ, pietriş, bucăţi de lemn, textile, dar şi multe PET-uri, ceea ce a dus la înfundarea mai multor colectoare, cum ar fi cele din strada Griviţei, Argeşului sau Rizer colţ cu Traian. „În plus, deoarece municipiului Galaţi este situat pe trei nivele de înălţime, iar colectarea apelor uzate şi pluviale se face în regim gravitaţional, ca urmare a vitezei şi a acumulării rapide de apă în zonele depresionare aferente a determinat ca reţeaua de canalizare să intre sub presiune”, spune directorul tehnic al Apă-Canal, Niţă Podaru.

Vinovaţi sunt şi gălăţenii!

Apă Canal şi-a recunoscut şi deficienţele! Acestea provin în special din cauza lipsei resurselor de finanţare pentru investiţii noi sau reparare a celor existente, dar şi a unor probleme care nu au fost rezolvate corespunzător în decursul anilor prin dezvoltarea infrastructurii de canalizare odată cu construcţia unor blocuri de locuinţe. „De vină ar fi şi sistematizarea deficitară care a avut loc pe orizontală şi pe verticală astfel: subtraversare str. Brăilei colţ cu str. Argeşului, unde colectorul este  subdimensionat din cauza neînlocuirii acestuia odată cu lucrările efectuate la colectorul de pe str. Argeşului, subdimensionarea colectorului de pe str. Stadionului în zona Uzinei de Apă nr. 2, numărul insuficient de guri de scurgere în zona Str. Brăilei colţ cu str. Siderurgiştilor, str. Brăilei - zona centrului de dializă şi altele”, a mai spus Niţă Podaru. Cei de la Apă Canal nu uită însă să aplice o palmă dură şi oamenilor care folosesc necorespunzător sistemele de canalizare. Îi acuză că nu-şi protejează materialele de construcţie şi le ţin în imediata vecinătate a colectoarelor, aruncă resturi menajere în sistemul de canalizare în loc să le depoziteze în punctele de colectare special amenajate, aruncă dejecţiile provenite de la animale mari, deşeurile textile din reţeaua centrelor medicale. Când am ajuns la celebra replică „Ce-i de făcut?”, directorul tehnic al Apă Canal a revenit cu o declaraţie, de acum celebră, de pe vremea primelor fântâni arteziene din zona Uzinei de Apă: „Să ne rugăm la Dumnezeu să nu mai plouă cu 24,5 litri pe metrul pătrat”, a spus Niţă Podaru.

 

Scuzele vin dinspre Primărie

Primarul Municipiului Galaţi, Marius Stan, a cerut Apă Canal ca la următoarele avertizări meteo pentru precipitaţii abundente să asigure din timp echipe de intervenţie în perimetrele cele mai expuse riscului de blocare a sistemului de canalizare. Primăria Municipiului Galaţi prezintă scuze celor afectaţi de blocarea circulaţiei în după amiaza zilei de miercuri. Totodată, Municipalitatea solicită cetăţenilor şi agenţilor economici din Galaţi să utilizeze corespunzător punctele de colectare a deşeurilor, astfel încât sistemul de canalizare să poată funcţiona la capacitate maximă, mai ales în condiţii de precipitaţii însemnate.

 

Citit 2339 ori Ultima modificare Joi, 12 Iulie 2012 19:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.