Claudiu Brânzan este noul prefect al Galaţiului

Claudiu Brânzan este noul prefect al Galaţiului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Miercuri seară, pagina oficială a Guvernului României a afişat decizia privind exercitarea, cu caracter temporar, a funcţiei publice de prefect al judeţului Galaţi de către Claudiu Brânzan. Totodată, Guvernul a decis să aplice principiul mobilităţii pentru domnul Gabriel Panaitescu, acesta fiind numit inspector guvernamental.

La nici 42 de ani împliniţi  (îi va împlini pe 18 mai), Claudiu Brânzan este, astfel, unul din cei mai tineri prefecţi ai Galaţiului din perioada post-decembristă.

Absolvent al Facultăţii de Nave din cadrul Universităţii din Galaţi (1991), Claudiu Brânzan a dobândit în acelaşi an atestatul de ziarist profesionist în cadrul Asociaţiei Ziariştilor Profesionişti din România şi este membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti. În 2002 a absolvit cursul de Management Economic - Open University Business School.

În perioada 1987-2001 a fost jurnalist, lucrând la mai multe organe de presă locale, unde a deţinut posturi de conducere - redactor şi redactor şef al revistei “Orientări” editată de Universitatea din Galaţi, ziarist, şef al departamentelor Eveniment şi apoi Politic la cotidianul „Viaţa liberă”, ulterior, director general al Televiziunii Galaţi.

Începând din aprilie 2001 şi până în martie 2005 a fost director general al Regiei Autonome Administraţia Zonei Libere Galaţi, iar din 2005, timp de doi ani, a fost consilier al directorului la ZLG. Din martie 2007 şi până în prezent a condus din nou ZLG, din funcţia de director general adjunct.

A intrat în PSD în 2002, iar din 2003 şi până în prezent a îndeplinit funcţia de purtător de cuvânt al partidului, întâi la organizaţia municipală, ulterior la cea judeţeană.

„Voi fi un prefect al gălăţenilor şi dacă prefecţii de până acum au preferat să stea în umbră, eu nu voi face la fel şi mă voi implica în rezolvarea problemelor Galaţiului, astfel încât să le fac gălăţenilor viaţa mai bună, măcar atât cât se poate în această perioadă de criză.

Principiul după care mă voi ghida va fi respectarea legii. Şi încă ceva: nu voi aplica jumătăţi de măsură în niciunul din serviciile subordonate cu care voi lucra, începând cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi terminând cu Direcţia de Seminţe.

Nimeni să nu se aştepte la viaţă uşoară cu mine, dacă nu îşi va face datoria”, ne-a declarat, aseară, noul prefect numit, Claudiu Brânzan.

Din surse neoficiale, am aflat că numirea sa oficială, la Galaţi, va avea loc probabil în cursul zilei de vineri, în prezenţa vicepremierului Dan Nica, ministrul Administraţiei şi Internelor.

Citit 3743 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.