Monstrul de la Bereşti, arestat după decizia Tribunalului. Violul-incest a durat mai bine de un an

Monstrul de la Bereşti, arestat după decizia Tribunalului. Violul-incest a durat mai bine de un an
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Acuzat de viol asupra propriului copil, Ginel Chiriac, din Bereşti, a fost arestat duminică, în urma hotărârii judecătorilor Tribunalului, pentru o perioadă de 29 de zile. Procurorii au ajuns la concluzia că bărbatul în vârstă de 36 de ani şi-a abuzat copila mai bine de un an, până când fapta a ajuns şi în atenţia lor. Bazându-se pe declaraţiile copilei, care acum are 13 ani, dar şi pe ale celor care îi cunosc povestea, anchetatorii au stabilit că individul care-şi spunea tată a început şirul violurilor în octombrie 2011 şi a ţinut-o aşa până pe 5 decembrie 2012. Ginel Chiriac şi-a recunoscut vina, iar procurorii au cerut arestarea lui motivând că mai bine de un an a abuzat de un copil, „sfidând orice regulă privind convieţuirea în cadrul colectivităţii”. „Nu este de neglijat nici faptul că inculpatul a profitat de situaţia vulnerabilă a părţii vătămate, aceasta fiind diagnosticată cu retard psihic uşor, cum rezultă din actul medical depus la dosar”, au punctat anchetatorii. Mandatul lui Chiriac expiră pe 17 februarie, când, cel mai probabil, anchetatorii îi vor cere prelungirea. Până la acest moment, individul nu a atacat decizia de arestare.

Copilul rămâne la mamă

Experţi ai Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi au participat la audierile desfăşurate la Poliţie, urmând să o evalueze psihologic. "Chiar în acest moment fetiţa se află la noi, dar s-a decis ca ea să rămână în grija mamei pentru că nu mai există niciun risc, tatăl fiind arestat preventiv. Vom continua evaluarea psihologică, vom vorbi şi cu sora ei pentru a stabili dacă vom lua şi alte măsuri", a spus şefa DGASPC, Manon Cristoloveanu.

Maria Fabian, Marius Ţuca

Citit 4496 ori Ultima modificare Luni, 21 Ianuarie 2013 18:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.